Traian Basescu nu mai este cel mai mare adversar al lui Dan Voiculescu si cred ca Felix a inteles deja acest lucru. A inteles din ezitarile si voltele lui Victor Ponta ca nu presedintele este principalul obstacol in calea implinirii celei mai intense dorinte care-l mana in lupta.
Pe Traian Basescu aproape l-a demis, dar aceeasi forta ce l-a impiedicat sa-l alunge pe presedinte din Palatul Cotroceni apara statul de drept cu mult mai eficient decat o mai poate face acum presedintele.
Dan Voiculescu a coordonat preluarea puterii de catre USL cu toate Antenele sus pentru a subordona justitia. Acesta a fost principalul obiectiv pe care nici macar nu s-a straduit sa-l ascunda - "pana nu avem justitia, nu avem puterea".
Singurul obstacol pe care l-a depistat la prima vedere in calea acestui obiectiv de grad zero a fost Traian Basescu. Fibrilatiile provocate de incarcerarea lui Adrian Nastase au grabit asaltul impotriva presedintelui, oricum programat pentru instalarea cat mai rapida a lui Crin Antonescu la principalele butoane ale justitiei.
De-abia dupa ce l-a doborat pe Traian Basescu in trei zile si in drumul catre un referendum cu rezultat previzibil, Dan Voiculescu si-a descoperit adevaratul dusman si, implict, marele aparator al statului de drept, atat cat mai este Romania Stat de drept - Uniunea Europeana.
Varanul s-a lovit in plin de principiile europene, acelea care nu permit strivirea institutiilor statului, aruncarea in derizoriu a Curtii Constitutionale, executiile politice sumare, mascaradele procedurale si altele.
A descoperit cu stupoare ca Romania lui 2012 nu mai este Romania preaderare, ca vremurile puterii absolute, fara limite si fara reguli, au trecut. Si a pierdut razboiul verii. A continuat apoi sa piarda teren pe masura ce Victor Ponta, premierul pus de el si de Intact acolo unde