Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dontu, eliberat din arest

Publicat in Ziua Constanta, sâmbătă 30 octombrie 2004 ·

El este cercetat pentru detinere si trafic de droguri * Pentru aceleasi fapte, alaturi de Dontu mai sunt cercetati alti sase tineri, dar in stare de libertate cu interdictia de a parasi localitatea de domiciliuMagistratii de la Curtea de Apel Constanta au admis, ieri, recursul formulat de Radu Octavian Dontu si au dispus punerea acestuia in libertate. Radu Octavian Dontu are 20 de ani si este cercetat pentru detinere si trafic de droguri de mare risc alaturi de alti cinci tineri, dintre care doi fii de politisti. In urma cu aproximativ o luna, lucratorii din cadrul Centrului Zonal de Combatere a Crimei Organizate si Antidrog Constanta au prins in flagrant sapte tineri in timp ce incercau sa vanda 300 de grame de marijuana. Flagrantul a fost organizat pe bulevardul Ferdinand, in fata cinematografului "Republica", moment in care doi dintre acuzati, au incercat sa vanda unui politist sub acoperire canabis. In urma extinderii cercetarilor, oamenii legii au efectuat si o perchezitie la domiciliul lui Dontu, unde au descoperit inca 350 de grame de canabis, ascunse intr-o carcasa a unui calculator. Din cei sase, doar Dontu a fost arestat preventiv, ceilalti urmand sa fie judecati in stare de libertate cu interdictia de a parasi localitatea. Deoarece mandatul de arest preventiv al lui Dontu expira, in urma cu cateva zile, judecatorii de la Tribunal au dispus mentinerea arestului pentru inca 30 de zile. In replica, Dontu a formulat recurs impotriva acestei masuri. Calea de atac s-a solutionat la Curtea de Apel Constanta, iar magistratii au admis recursul, motiv pentru care tanarul a parasit in cursul zilei de ieri Penitenciarul de la Poarta Alba. Comentarii (0) Scrie comentariu (va rugam aveti rabdare pana acesta va fi moderat)

Nume

Email

Comentariumicsoreaza | mareste

Am citit si accept Regulile pentru postarea comentariilor.

Adauga comentariu @

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul slovac al Apărării: starea premierului este „extraordinar de gravă”

Mediafax acum o ora
Starea premierului slovac Robert Fico este „extraordinar de gravă” după ce a fost împuşcat de cinci ori. Anunţul a fost făcut miercuri seara de ministrul slovac al Apărării, Robert Kalinak. Fico a fost împuşcat în abdomen în timpul unui eveniment pu

Nunta din Teleorman care a blocat circulația / Socrul mare a fost reţinut pentru instigare

HotNews acum 30 minute
Socrul mare de la nunta din judeţul Teleorman care a blocat circulaţia în localitatea Buzescu a fost reţinut pentru 24 de ore. El este acuzat de instigare la împiedicarea sau îngreunarea circulaţiei pe drumurile publice. Nuntă cu alai în Buzescu, Te

Marius Tucă Show începe joi, 16 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Ion Cristoiu

Gandul acum 46 minute
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

UPDATE - Constanţa: Incendiu la o locomotivă, la ieşirea din Poarta Albă spre Mulfatlar / Trenul nu are încărcătură - FOTO / VIDEO

News.ro acum o ora
Pompierii din Constanţa intervin, iercuri seară, pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit la o locomotivă, la ieşirea din Poarta Albă spre Mulfatlar. UPDATE: ”A doua locomotivă şi vagoanele au fost decuplate din timp”, au mai transmis oficiali

Finlanda plănuieşte să folosească rezervişti pentru a patrula la graniţa cu Rusia

Mediafax acum o ora
Finlanda plănuieşte să folosească rezervişti pentru a patrula la graniţa comună cu Rusia. Mii de rezervişti ar putea fi trimişi în zonă. Decizia va fi luată dacă va creşte numărul de migranţi ilegali.

Ministerul Finanţelor: În aprilie, acţiunile de control ale ANAF au diminuat pierderea fiscală cu 430 milioane lei / Boloş: Peste 65% din cuantumul obligaţiilor fiscale stabilite suplimentar de organele de inspecţie au fost în contul TVA

News.ro acum 3 ore
Ministerul Finanţelor anunţă, miercuri seară, că, în luna aprilie, acţiunile de control ale ANAF au diminuat pierderea fiscală cu 430 milioane lei. S-au făcut aproape 5.000 de controale şi au fost trimise contribuabililor aproape 3..000 de notificăr

Simona Halep, prima reacție după ce s-a retras de la Trofeul Clarins

HotNews acum 3 ore
Simona Halep a jucat miercuri al doilea meci de la revenirea pe terenul de tenis. Românca a abandonat în duelul din primul tur de la Trofeul Clarins, cu McCartney Kessler (la scorul de 7-5, 2-3), din cauza unei probleme la genunchi. Simona HalepFoto

Simona Halep, nevoită să abandoneze în al doilea meci de după revenirea în competiţii, la Trophee Clarins

Ziua Constanta acum 3 ore
Simona Halep, numărul 1149 WTA, revenită în martie după o suspendare îndelungată, a abandonat, miercuri, în prmul tur al turneului WTA 125 Trophee Clarins, de la Paris. Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe EmailHalep s-a retr

INS: Produsul Intern Brut în trimestrul I 2024 a fost, în termeni reali, mai mare cu 0,5%, comparativ cu trimestrul IV 2023

News.ro acum 13 ore
Economia Rommâniei a crescut, în trimestrul I, cu 0,5%, comparativ cu trimestrul IV 2023, arată datele ”semnal” publicat miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS). Faţă de acelaşi trimestru din anul 2023, Produsul intern brut a înregistrat

Salina Praid este închisă temporar, din cauza infiltrațiilor

HotNews acum 4 ore
Salina Praid își va suspenda temporar atât programul de vizite dedicat turiștilor, cât și activitățile de producție, după ce s-a constatat pătrunderea în subteran a apei dulci provenite din pârâul Corund, a decis Societatea Naţională a Sării, inform

Vremea

București
acum

15°
mie.

8°/18°
joi

8°/20°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/24°
Iasi
acum

13°
mie.

7°/15°
joi

8°/17°
vin.

10°/21°
sâm.

12°/15°
Constanta
acum

mie.

7°/14°
joi

9°/15°
vin.

12°/15°
sâm.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

11°
mie.

6°/17°
joi

5°/18°
vin.

7°/17°
sâm.

10°/19°
Timisoara
acum

13°
mie.

10°/19°
joi

10°/20°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/24°