Nava de croaziera MSC Musica a avut parte de o primire neobişnuită în Portul Constanţa. Vasul, care aduce câteva mii de turişti în terminalul de pasageri, a fost aşteptat de autorităţile româneşti pe muzica Fanfarei Regiei de Apă Constanţa.
Au trecut doar 11 zile de cînd vasul de croazieră MSC Musica a plecat din Portul Constanţa. Avea la bord aproape 90 români - primii turişti care s-au îmbarcat într-o astfel de călătorie internaţională după 70 ani.
MSC Musica s-a întors în portul - mamă în dimineaţa zilei de marţi, 8 octombrie, iar înainte de manevra de acostare, zona a fost inundată de muzică. Cei 20 membri ai Fanfarei RAJA Constanţa au arătat turiştilor din toată lumea că sunt capabili de o primire cum vasul nu a mai văzut.
Efortul muzicienilor a fost răsplătit din plin de turişti care au ieşit la ferestre şi pe puntea superioară pentru a admira concertul ad-hoc şi apoi i-au aplaudat.
Pasagerii aflaţi la bordul vasului au petrecut o zi pe tărâm românesc. De la ora 8 şi până la 17:00 ei au vizitat muzeele constănţene, s-au bucurat de vestigiile antice, au făcut degustări de vinuri la Murfatlar sau au mers la Cetatea Histria.
MSC Musica a plecat tot marţi într-o călătorie de 12 zile. Zeci de turişti români s-au alăturat celor 3000 de străini aflaţi deja la bord pentru a merge spre Gythion – Veneţia – Katakolon – Istanbul – Yalta – Odessa, urmând să revină în Constanta peste 12 zile.
Nava de croazieră are la bord toate facilităţile unui hotel de lux. Pe lângă cele 1500 cabine-apartament formate din una sau mai multe camere turiştii se pot bucura de săli de spectacole, baruri, cafenele, piscine, săli de gimnastica şi spa sau cazinouri.
Video: Pavel Ovidiu Oprea.