Marea Britanie ameninţă să ia cu asalt ambasada Ecuadorului, unde s-a refugiat fondatorul WikiLeaks. Acesta a primit ieri azil politic în ţara latino-americană.
Situaţia fondatorului WikiLeaks, Julian Assange, a devenit un „câmp minat" din punct de vedere politic şi diplomatic, scrie presa britanică. Aceasta după ce preşedintele Ecuadorului, socialistul Rafael Correa, a anunţat ieri că ţara sa îi acordă azil politic lui Assange, care este căutat de justiţia suedeză şi s-a refugiat de 56 de zile în ambasada ecuadoriană din Londra.
Chiar dacă a primit azil, el nu poate părăsi ambasada, care este înconjurată de poliţia britanică, iar oficialii ecuadorieni sunt gata să-i permită şederea în incinta ambasadei pe termen nedeterminat, potrivit BBC. Marea Britanie a avertizat însă Ecuadorul că poate retrage statutul diplomatic al ambasadei pentru ca poliţia britanică să poată intra şi să-l aresteze pe Assange.
Miercuri seară, ministrul de Externe al Ecuadorului, Ricardo Patino, a reacţionat dur la „ameninţările" oficialilor britanici de a „lua cu asalt" ambasada. Oficialul ecuadorian a avertizat că, dacă poliţia britanică intră în ambasadă, „un astfel de precedent periculos" ar fi întâmpinat cu "un răspuns pe măsură, potrivit legilor internaţionale".
Patino a spus că a primit o scrisoare prin intermediul unui oficial al ambasadei britanice din capitala Ecuadorului, Quito, care avertiza: „Trebuie să ştiţi că există bază legală în Marea Britanie, Actul din 1987 privind spaţiile diplomatice şi consulare, care ne permite să acţionăm pentru arestarea domnului Assange pe actualul teritoriu al ambasadei".
„Precedent periculos"
„Considerăm că utilizarea în acest fel a spaţiului diplomatic contravine Convenţiei de la Viena şi este nesustenabilă şi am arătat clar implicaţiile grave pe care le are asupra relaţiilor noastre diplomatice",se mai ara