Metrorex instalează sisteme audio-video ce pot fi folosite de călători în situaţii de urgenţă. Acest nou sistem de informare a călătorilor a fost instalat deja pe Magistrala 3 de metrou, Anghel Saligny - Preciziei, dar şi în câteva staţii de corespondenţă, Eroilor, Piaţa Unirii, Piaţa Victoriei şi Gara de Nord.
Conducerea Metrorex a luat decizia de a instala un nou sistem de informare a călătorilor, alcătuit din patru subsisteme. Acestea sunt sistemul de informare video, sistemul de sonorizare, sistemul de info-chioşcuri, iar nu în ultimul rând, sistemul de borne „S.O.S.“, similar cu un video-interfon, cu diferenţa că operatorul de informare a călătorilor nu poate fi văzut de publicul călător.
Mai citeşte şi:
Geamuri rabatabile în garniturile de metrou
Bornele instalate în staţiile de metrou de pe Magistrala 3, dar şi în staţiile de corespondenţă, nu sunt, deocamdată, funcţionale. Gheorghe Udrişte, directorul general al Metrorex, a declarat pentru „Adevărul de Seară“ că rolul sistemului de borne este acela de a asigura asistenţă publicului călător. Sistemul va fi funcţional la începutul anului 2010.
Trebuie folosite doar în situaţii de urgenţă
„Bornele S.O.S. nu sunt instalate numai pentru situaţiile de urgenţă, ci pentru orice fel de situaţii. Preluarea apelurilor se face după sistemul «primul venit, primul servit». Călătorii pot interveni dacă văd că s-a întâmplat ceva suspect sau dacă văd că metroul are o întârziere mai mare. Călătorul apasă un buton, vorbeşte şi dispeceratul central al metroului preia mesajele şi le dă mai departe celor care sunt în măsura de a lua decizii“, a explicat Gheorghe Udrişte.
Amatorii de bancuri proaste trebuie să ştie, însă, că aceste borne S.O.S. filmează atunci când sunt apăsate butoanele, aşa că pot fi identificaţi şi traşi la răspundere.
„Nu ai ce reclama