Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dosarul FNI se redeschide. Care sunt motivele pentru care Vîntu va da din nou explicaţii procurorilor. BREAKING NEWS

Publicat in Gandul, joi 4 august 2011 ·

UPDATE 13.45 Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie arată că printre motivele prăbuşirii Fondului Naţional de Investiţii se numără diminuarea nejustificată a numărului unităţilor de fond aflate în circulaţie, majorarea artificială a valorii activelor FNI şi suportarea cheltuielilor de publicitate intensă.

Conform ordonanţei procurorului general, de redeschidere a dosarelor lui Sorin Ovidiu Vîntu, obţinută de Mediafax, în perioada ianuarie 1999 - mai 2000, SOV INVEST SA a realizat cheltuieli pentru reclamă în valoare totală de aproape 57 de miliarde lei vechi, cu menţiunea că în primele patru luni ale anului 2000 au fost realizate plăţi în cuantum de 33,679 miliarde lei vechi.

De asemenea, Parchetul susţine că permanenta supraevaluare a activelor contabile nete ale FNI, utilizate ca bază de calcul a comisionului, a determinat încasarea, "fără cauză justă", de către SOV INVEST a sumei de aproape 204 miliarde lei vechi. SOV INVEST a încasat un comision în cuantum de 292,798 miliarde lei vechi, deşi era îndreptăţit la doar 85,157 miliarde lei vechi, notează procurorul general al României, Laura Codruţa Kovesi.

"În acest context reţin atenţia următoarele elemente: din totalul cheltuielilor Fondului, ponderea aferentă comisionului de administrare reprezintă aproximativ 85%, în pofida faptului că valoarea procentuală a comisionului s-a diminuat constant. Această stare de fapt este justificată de permanenta supraevaluare a activelor contabile nete ale FNI, utilizate ca bază de calcul a comisionului; aplicând valoarea comisionului de administrare valorii reale a activelor contabile nete deţinute de FNI în perioada de referinţă", se arată în ordonanţă.

Procurorii au constatat că investitorii FNI au fost păgubiţi ca urmare a unor activităţi necorespunzătoare care au dus până la urmă la falimentarea FNI. Printre acestea se numără:

• diminuar

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Iohannis: Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace

Radio Mures acum 26 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis astăzi, într-un mesaj, că Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace. Șeful statului a adăgat că ‘gândurile noastre se îndreaptă şi către seme

Ce spune Nicușor Dan despre producerea unui cutremur în București. „O să fie rău!”

Gandul acum 19 minute
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat că dacă vine un cutremur ”o să fie rău” în Bucureşti deoarece sunt aceleaşi clădiri care au trecut şi prin cutremurul din 1977. El a menţionat că teoretic blocurile noi respectă toate cerinţele, dar practic

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum o ora
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Rusia, o amenințare existențială pentru Europa: Se confruntă cu două războaie

Wall-Street.ro acum o ora
Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, a apreciat că Rusia reprezintă o "ameninţare existenţială" pentru Europa deoarece, dacă va avea succes, preşedintele rus Vladimir Putin nu se va opri în Ucraina, informe

VIDEO Imagini virale de la Constanța: O mașină a Poliției Locale s-a împotmolit într-o baltă pe plajă

HotNews acum 48 minute
Imagini cu o maşină a Poliţiei Locale Constanţa care a rămas blocată într-o baltă formată în nisip, pe o plajă, au fost distribuite în mediul online. În imagini se vede cum doi agenţi se chinuie să scoată maşina, unul dintre el umblând desculţ, în t

O nouă alertă emisă de meteorologi. Județele care intră sub Cod galben FOTO

Ziare.com acum 5 ore
ANM a emis sâmbătă dimineață, 4 mai, o atenționare Cod galben de vânt puternic, valabilă până la ora 19.00 În Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, local şi temporar, vântul va avea intensificări, cu rafale de 55-65 km/h. Temporar, vor fi i

Thomas Bach risipeşte îndoielile: „Ceremonia de deschidere la Paris 2024 va avea loc pe Sena”

Mediafax acum 40 minute
Răspunzând la îngrijorările tot mai mari privind securitatea evenimentului, pe fondul ameninţării unor posibile atacuri teroriste, el a declarat: „Decizia este clară: va fi pe Sena", a spus el la postul de radio El Mon a RAC1, citat de insidethegame

Taiwanul va avea sprijinul lui Trump, dacă acesta va câştiga alegerile, spune un fost ambasador

Mediafax acum o ora
Taiwanul, revendicat de China ca teritoriu propriu în ciuda obiecţiilor autorităţilor de la Taipei, a primit un sprijin puternic din partea administraţiei Trump, inclusiv vânzări de arme. Trump a vorbit cu preşedinta Taiwanului, Tsai Ing-wen, la scu

Restricţii în Olanda pentru participarea la comemorarea victimelor celui de-al Doilea Război Mondial

Mediafax acum o ora
Oficialităţile de la Amsterdam a anunţat încă de la începutul săptămânii că vor restricţiona drastic participarea la ceremonia de comemorare din piaţa centrală Dam. Măsurile de securitate fără precedent au fost luate pentru a menţine ceremonia în si

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/20°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

21°
sâm.

11°/21°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

17°
sâm.

13°/17°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/23°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

22°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°