Colecţia de insecte este folosită de mureşean atât ca material didactic la orele de biologie cât şi ca obicet de studiu în cărţile sale. Profesoul de biologie Petru Istrate iubeşte natura de mic, iar primul contact cu speciile de plante şi animale l-a avut în vacanţele petrecute la bunici. „Mergeam cu tata la bunici în satul Vaidacuta, o zona cu păduri multe. Ţin minte că umblam mult prin pădure cu tata, care era pasionat de arbori şi îmi spune ce fel de specii sunt şi la ce se poate folosi lemnul acestora în gospodărie. De la bunica şi de unchiul meu am aflat speciile de ciuperci din zonă”, povesteşte profesorul. După absolvirea liceului, mureşeanul a hotărât să urmeze cursurile Facultăţii de Biologie, întâi la Cluj, iar după desfinţarea profilului, la Bucureşti. În capitală, profesorul şi-a putut aprofunda cunoştinţele, profitând din plin de bibliotecile şi muzeele oraşului.
Pasiunea pentru insecte
Din timpul facultăţii, profesorul a început să colecţioneze insecte, mergând după unele specii chiar şi în Turcia sau Bulgaria. Cu timpul colecţia sa a ajuns la peste 10.000 de exemplare. „În cadrul colecţiei mari am şi o colecţie ştiinţifică legată de grupuri de insecte, de exemplu grupul gândacilor de lemn sau a cărăbuşilor. Uneori mai fac şi schimburi cu insecte din aceasta colecţie, pentru că unii cercetători le iau pentru a face lucrari ştiinţifice pe baza lor”, spune profesorul.
Gândaci gigant
Pe lângă colecţia ştiinţifică, Petru Istrate mai deţine şi o colecţie de insecte mai deosebite, primite la schimb din diferite părţi ale lumii. „Am gândaci elefant din America de Sud, gandaci goliat din Africa, unii care ajung la 15 centimetri. Nu sunt periculoşi dar arată înspăimântător. Sunt primiţi prin schimburi cu insecte din fauna autohtonă de la noi. Sunt cercetători pasionaţi care îi caută în zonele calde şi