Vocile care reclama "tradarea" se inmultesc zilele acestea concomitent cu perspectiva finalizarii negocierilor dintre PD-L si PSD in vederea formarii noului guvern. Dar daca PD-L si-a coborat intr-adevar standardele politice, atunci fenomenul nu s-a petrecut defel peste noapte – aspect probat, printre altele, si de prezenta unor fosti peremisti ardeleni sau baroni din sudul tarii in randurile formatiunii.
Indiferent de calitatea impulsurilor reformiste, slabe sau intense, ale lui Basescu si Stolojan, ambii au fost nevoiti, pana la urma, sa demareze formarea guvernului in baza resurselor aflate la dispozitie. Atat timp cat PNL continua sa fie jucaria petroliberalilor din jurul lui Patriciu si Tariceanu, orice pact solid intre cele doua partide ce se pretind de centru-dreapta ramane de domeniul science-fiction-ului. Liberalii ar fi tolerat-o la fel de putin pe Monica Macovei in fruntea Ministerului Justitiei ca si actualii negociatori ai PSD. Am fi vazut la fel de multe dispute legate de ministere sau agentii – si nici aceste certuri n-ar fi vizat selectarea vreunor politici optime, ci tot identitatea beneficiarilor norociti cu respectivele functii. Vrajba dreptei romanesti a depasit, din pacate, de mult faza unei discordii inregistrate la nivel de lideri orgoliosi si obstinati.
Cat priveste Partidul Social Democrat, acesta ramane la fel de respingator ca si pana acum, ponderea si influenta sa pe parcursul ultimilor 18 ani fiind platite scump de romani. Desi instinctele mercenare ale PSD raman imposibil de ignorat, in comparatie cu liberalii formatiunea pare a reprezenta insa, din anumite puncte de vedere, amenintarea mai mica la adresa fragilului proces democratic din Romania. In primul rand, partidul se prezinta mult mai divizat. In al doilea, personaje compromise precum Ion Iliescu sau Adrian Nastase raman, ce-i drept, influente, dar nu in
