Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce a declarat Piţurcă la finalul partidei cu Slovacia

Publicat in Romania Libera, joi 15 august 2013 ·

Selecţionerul Victor Piţurcă a declarat, miercuri, la finalul partidei amicale cu Slovacia, scor 1-1 (1-0), într-o conferinţă de presă, că în ciuda acestei remize, a fost un test util înaintea dublei cu Ungaria şi Turcia din preliminariile Cupei Mondiale, transmite Mediafax.

"Chiar dacă nu am obţinut victoria, consider că a fost un test util înaintea dublei cu Ungaria şi Turcia. Am avut o primă repriză foarte bună, însă am ratat ocaziile de a majora scorul, iar în a doua nu am mai intrat atât de determinaţi în joc. Unii dintre jucători au intrat relaxaţi şi asta ne-a costat. Până la urmă, un egal este un egal. Nu trebuie să fim îngrijoraţi că am făcut egal. Acest joc a trecut, a fost o experienţă prin care eu am mai trecut", a spus Piţurcă.

El a precizat că Vlad Chiricheş a fost căpitanul echipei, deoarece a fost cel mai valoros jucător din echipa care a intrat pe teren.

Victor Piţurcă a afirmat că regretă că a avut dreptate în cazul lui Iasmin Latovlevici, când a declarat că nu face foarte bine faza defensivă. "Nu ştiu cine va fi rezerva lui Raţ. Cel mai în formă jucător la acel moment, pe acel post. Şi nu ştiu sigur dacă Raţ va fi titular. Nu, nu am fost nemulţumit de Latovlevici. Eu i-am spus ce înseamnă un meci la echipa de club şi altul la echipa naţională. Adversarul a fost mai puternic decât el în anumite momente. Cum s-a întâmplat şi cu alţi jucători. Nu pot să-i reproşez şi să fiu atât de dur cu Latovlevici, dar asta este situaţia. Eu ţin la Latovlevici şi am încredere în el. Ăsta e Latovlevici. Sigur, că îmi pare rău că am avut dreptate. Îmi pare rău pentru el. Mi-aş fi dorit să facă perfect şi faza defensivă şi poate să o facă, dacă lucrează şi sper să elimine aceste greşeli", a completat Piţurcă.

Citeşte şi România - Slovacia: 1-1, Stancu înscrie primul gol (Final de meci)

Referitor la scandările din finalul meciului, când fa

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alice Munro, laureată a premiului Nobel pentru Literatură, a murit la 92 de ani

News.ro acum 2 ore
Scriitoarea canadiană Alice Munro, laureată a premiului Nobel, care a analizat viaţa de zi cu zi prin prisma povestirilor timp de peste 60 de ani, a murit la vârsta de 92 de ani, la azilul său din Ontario. Ea suferea de demenţă de mai bine de un dec

Lege nouă: șoferii prinși băuți sau drogați la volan ar putea să stea la închisoare până la 5 ani

Wall-Street.ro acum 2 ore
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat un proiect de lege referitor la prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri şi alte substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive. Noua lege prevede ca şoferii care sunt prinşi băuţi

Anunț OFICIAL! Ce se întâmplă cu Simona Halep la Roland Garros

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Simona Halep (32 de ani, 1149 WTA) NU a primit wild card la Roland Garros. Sportiva din România nu este pe lista jucătoarelor care au primit această invitație la acest Grand Slam.

UDMR îl acuză pe George Simion că instigă la ură interetnică

HotNews acum 17 minute
UDMR Satu Mare consideră că discursul preşedintelui AUR, George Simion, de la evenimentul de duminică de lansare a candidaţilor din judeţ ai formaţiunii sale, instigă la ură interetnică. George Simion la un protest AURFoto: Inquam Photos / Octav Gan

Marcel Ciolacu, despre trimiterea sistemelor PATRIOT în Ucraina: „Decizia se va lua în CSAT. Iohannis nu l-a convocat încă”

Mediafax acum 40 minute
Preşedintele Iohannis vrea să trimită un sistem PATRIOT Ucrainei. În trei ani de zile, România a lansat o singură rachetă cu sistemul PATRIOT. Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, are mari reţineri privind trimiterea sistemelor în Ucraina. Decizia fina

Ciucă: Pentru a putea în continuare ca PNL să îşi asume rolul de garant al libertăţii, echilibrului, cer filialei din Galaţi să asigure cel mai bun scor din istoria sa

News.ro acum 2 ore
Nicolae Ciucă i-a îndemnat pe liberalii de la PNL Galaţi să meargă din uşă în uşă, din stradă în stradă şi să prezinte oamenilor faptele lor şi să le spună că este o distincţie de performanţă între administraţiile liberale şi restul administraţiilor

UPDATE - CCR a respins sesizarea de neconstituţionalitate privind Ordonanţa de comasare a alegerilor din 9 iunie, depusă la cererea REPER / Ordonanţa de urgenţă în ansamblul său este constituţională în raport cu criticile formulate

News.ro acum 4 ore
Curtea Constituţională a respins, marţi, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în legătură Ordonanţa de Urgenţă privind organizarea alegerilor din 9 iunie, care prevede comasarea alegerilor europarlamentare şi locale. Sesizarea a fost făcut

Roman Polanski a fost achitat de un tribunal francez în procesul de defăimare a actriţei britanice Charlotte Lewis

News.ro acum 2 ore
Un tribunal francez l-a achitat marţi pe cineastul franco-polonez Roman Polanski de defăimare intentat de actriţa britanică Charlotte Lewis, după ce aceasta l-a acuzat că a violat-o când era adolescentă, potrivit The Guardian. Polanski, în vârstă de

Ciolacu, la inaugurarea noului spital de stomatologie din Sectorul 4: Asta înseamnă eficienţă în administraţie, asta înseamnă viziune şi un primar aplicat

News.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, la inaugurarea noului Spital de Stomatologie din Sectorul 4 al Capitalei, că „asta înseamnă eficienţă în administraţie” şi a adăugat că astfel, edilul sectorului 4 Daniel Băluţă, „într-o viziune complexă, închide

Ministrul Apărării, despre sistemul Patriot pentru Ucraina: Nu a zis nimeni că trebuie să dăm / Noi le-am luat tocmai pentru nevoia României de a-şi apăra teritoriul naţional / Acest sistem operaţional este indispensabil

News.ro acum 5 ore
Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a declarat marţi, despre sistemul Patriot care au urma să fie dat Ucrainei, că nu a zis nimeni că trebuie să îl dăm, El a precizat că este vorba de patru sisteme, din care doar unul este operaţional şi a arătat că l

Vremea

București
acum

15°
mar.

12°/19°
mie.

8°/18°
joi

12°/19°
vin.

11°/15°
Iasi
acum

12°
mar.

6°/16°
mie.

9°/16°
joi

9°/17°
vin.

9°/20°
Constanta
acum

10°
mar.

9°/14°
mie.

8°/14°
joi

9°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

16°
mar.

7°/18°
mie.

6°/17°
joi

5°/18°
vin.

8°/13°
Timisoara
acum

16°
mar.

10°/22°
mie.

10°/18°
joi

10°/19°
vin.

11°/20°