Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Botoşani: Doi elevi au fost prinşi copiind şi eliminaţi de la BAC

Publicat in Adevarul, luni 27 iunie 2011 ·

Cei doi susțineau examenul la limba și literatura română la Colegiul Național "Mihai Eminescu". Unul dintrei ei a scăpat fiţuicile pe jos chiar în momentul în care inspectorul şef al IŞJ a intrat în sala de examene pentru a-i preveni pe candidaţi să nu copieze.

Cei doi candidaţi au fost eliminaţi din examenul de bacalaureat şi nu vor mai avea dreptul să se înscrie la BAC decât anul viitor în sesiunea din toamnă. Ambii elevi susţineau examenul la centrul de la Colegiul Naţional Mihai Eminescu din municipiul Botoşani. Unul este absolvent al Colegiului Eminescu, iar celălalt a terminat cele 12 clase la Grupul Şcolar "Nicolae Bălcescu" din Flămânzi.

De emoţii unul dintre elevi şi-a scăpat fiţuicile pe jos chiar în faţa şefei Inspectorarului Şcolar Judeţean care se afla în control împreună cu reprezentanții Comisiei de monitorizare a examenului, din care face parte şi un reprezentant al Ministerului Educației.

" Am intrat cu comisia în sala de examen şi le-am cerut candidaţilor să ducă imediat hainele la cuier. În momentul când s-a ridicat din bancă, unui elev i-au căzut toate fiţuicile din haină. Evident că a fost eliminat din examen şi nu va mai avea dreptul să dea bacalaureatul decât anul viitor, în a doua sesiune" , a spus Ada Macovei, şefa IŞJ Botoşani.

Al doilea elev a fost prins tot de comisia de examinare din centrul Colegiului Eminescu. Când s-au dus să stampileze foile de examen, un membru al comisiei a prins un candidat care avea ascunsă sub haine o fiţuică de pe care încerca să copieze. În acest caz vor trebui să dea explicaţii profesorii supraveghetori care cel mai probabil vor fi sancţionaţi.

Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar susţin că au găsit nereguli la absolut toate centrele de examinare pe care le-au verificat. "Pe unde am fost am constatat că elevii se cereau destul de des la baie. Am verificat băile şi am descoperit c

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 45 minute
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum o ora
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 56 minute
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum o ora
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 5 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Atacurile ruseşti continuă în Duminica Paştelui ortodox. O persoană a murit, 17 au fost rănite în Harkov

Mediafax acum o ora
Guvernatorul regional Oleh Syniehubov, a scris pe Telegram că şase persoane au fost rănite într-un atac cu drone în timpul nopţii asupra districtului Osnovyanskyi din Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, conform Reuters. Alte zece persoane

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 3 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 7 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 3 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 2 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Vremea

București
acum

17°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
Iasi
acum

17°
dum.

9°/22°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

dum.

8°/15°
lun.

9°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
Timisoara
acum

13°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°