Aşteptând la un semafor, am prins cu coada ochiului o mişcare neobişnuită undeva, sus, deasupra trecătorilor de pe Ştirbei Vodă. Am ridicat capul şi am privit cu atenţie. Era, prins în chingi şi balansându-se delicat prin aer, un alpinist de oraş, pentru care blocul e stâncă de munte. Tocmai lipise ultimul colţ al unei reclame uriaşe, aproape cât faţada clădirii care-i servea de traseu alpin. Am privit afişul nou-nouţ şi, înainte de orice, am citit textul reclamei: "Tutunul dăunează grav sănătăţii". Deasupra, un elegant pachet de Kent, desfăcut, cu filtrele albe, apetisante, ale câtorva ţigări îndreptate ca nişte rachete spre ultimul etaj al blocului. Un om care n-ar cunoaşte regulile aberante ale lumii secolului 21 şi-ar închipui că, din grijă pentru sănătatea noastră, se face o campanie antitabagică. Însă lucrurile stau, cum bine ştim, exact pe dos: reclama este chiar la ţigări. Impasul logic e total: dacă tutunul dăunează grav sănătăţii, de ce să pui un afiş cât casa ca să atragi omul către fumat? Imaginea şi cuvântul, civilizaţia imaginii şi tradiţia logosului se bat cap în cap, se contrazic una pe alta. De cine să asculţi? Ca orice scriitor, aş spune că de cuvânt. Dar imaginea, se pare, convinge mult mai uşor.

O nouă modă a apărut la multe posturi de televiziune: benzile cu informaţii care se mişcă în permanenţă în josul ecranului. De data aceasta contradicţia este între văz şi auz, care se subminează reciproc. Cum atenţia distributivă a omului e limitată, ori citeşti pe bandă, ori asculţi ca să înţelegi bine, discuţia sau ştirile. Poţi ignora banda, dar atunci la ce bun să existe ? Deja, sub prima bandă, a apărut şi o a doua, cu alt tip de informaţii. O să apară şi a treia şi, până la urmă, se va ajunge ca invitaţii din studio să ocupe o fâşiuţă de discuţii pe un ecran dungat, făcut din benzi de care cuvintele se lipesc ca muştele pe lipicioasele