Cine va trai pina in anul 2030 si va avea curiozitatea sa paseasca in curtea Spitalului Elias ar putea vedea un batrinel simpatic, uscativ si usor adus de spate, caruia bolnavii milostivi ii arunca de la ferestre cite un piramidon sau vreun biscuit sfoiegit.

Chiriasul cutiilor de carton, pripasit printre maidanezii institutiei, nu-i nimeni altul decit fostul doctor Sorin Oprescu, omul lovit in tinerete de damblaua de a candida din patru in patru ani la Primaria Bucurestilor si care a facut la maturitate o pasiune bolnavicioasa din a fi dat afara din doua in doua

saptamini din functia de director al spitalului de catre un ministru liberal cu mintea perfect rotunda, numit Nicolaescu – un soi de comisar Semaca al luptelor de capra si sfada din spitalele Romaniei capitaliste pe care va reusi pina la urma sa le invinga, trimitind toti pacientii acasa si inghitind cheile ca sa nu intre nimeni niciodata.

Dar pentru ca suntem inca in anul de gratie 2006, cind dom’ Nicolaescu se joaca de-a colectivizarea si de-a izgonirea mosierilor, ce putem vedea in cadrul marii reforme? Imagini de cosmar si de Ev Mediu, cu bastinasi haituiti de spaima navalitorilor, zgrumtanind la portile inchise ale cetatii, in totala indiferenta a paznicilor.

Pentru ca asa imi pareau cozile nesfirsite ale diabeticilor postati cu noaptea in cap pe la usile centrelor de diabetologie si ale farmaciilor romanesti in asteptarea providentialei fiole de insulina sau a mortii.

Carevasazica, lupta in Sanatate se duce pe doua fronturi.

Pe de o parte, ca sa nu ne urecheze Coana Europa, asistam la spectacole marete de sunet si lumini, cu baletul de rigoare al halatelor albe incontrindu-se cu bau-baul aviarei prin cotetele patriei, cu tisnitori feerice de dezinfectant pe la intersectii si pe la intrarile in judete, cu vigilentii ochi de soim ai sefilor