Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Secretarul de stat John Kerry: Capturarea lui Al-Libi este legală

Publicat in Romania Libera, luni 7 octombrie 2013 ·

Secretarul de Stat american John Kerry a catalogat luni ca "adecvată şi legală" capturarea unuia dintre presupuşii lideri Al-Qaida în Libia, calificată de către autorităţile de la Tripoli drept o "răpire", relatează AFP.

Statele Unite fac "tot ceea ce le stă în putere şi ceea ce este adecvat şi legal" pentru a pune capăt ameninţării teroriste, a declarat Kerry în cadrul summitului Asia-Pacific din Indonezia.

Secretarul de Stat a refuzat să spună dacă Tripoli a fost informat sau nu, afirmând doar că Washingtonul are obiceiul de a "nu intra în detalii" despre acest tip de operaţiuni cu guverne străine, a precizat el într-o conferinţă de presă comună cu ministrul rus de Externe Serghei Lavrov.

Statele Unite au efectuat două raiduri sâmbătă, unul în Somalia, iar celălalt la Tripoli - care a condus la capturarea unui presupus lider Al-Qaida şi a determinat Libia să ceară "explicaţii" Washingtonului.

Libia a calificat capturarea lui al-Libi drept o "răpire".

Al-Libi, care se afla pe lista celor mai căutate persoane de către FBI a fost transportat la bordul unei nave de război aparţinând US Navy care se afla în regiune, unde este interogat în prezent.

În schimb, Somalia, unde alt raid american a vizat islamişti shebab, a anunţat că ea cooperează cu "parteneri internaţionali în lupta împotriva terorismului".

Al-Libi, al cărui adevărat nume este Nazih Abdul Hamed al-Raghie, a fost membru al Grupului Islamic de Luptă Libian (GICL), după care s-a alăturat Al-Qaida. El era căutat de către Statele Unite pentru rolul pe care l-a jucat în atentatele sângeroase din 1988 împotriva ambasadelor americane în Tanzania şi Kenya, soldate cu peste 200 de morţi.

Secretarul de Stat american John Kerry a catalogat luni ca "adecvată şi legală" capturarea unuia dintre presupuşii lideri Al-Qaida în Libia, calificată de către autorităţile de la Tr

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorana Cîrstea și Jaqueline Cristian, în turul 3 la Roma după meciuri în contrast

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Sorana Cîrstea, 33 de ani, ♦ 32 WTA, și Jaqueline Cristian, 25 de ani, ♦ 68 WTA, au reușit victorii care le duc în turul al treilea în turneul WTA 1000 de la Roma. 11 break-uri, 7 pentru româncă și 4 în dreptul adversarei ei

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum 10 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

FOTO Carmen Iohannis, primită de Jill Biden: „Nu voi uita niciodată cum poporul român a primit refugiații din Ucraina”

HotNews acum 9 ore
Carmen Iohannis a fost primită la Casa Albă de către Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, care i-a mulțumit pentru modul în care românii au primit refugiații din Ucraina sosiți în țara noastră după declanșarea invaziei rusești. Jill Biden și C

UPDATE-Zelenski îşi destituie şeful securităţii, considerat responsabil de tentativa eşuată a asasinării sale

News.ro acum 6 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a demis din funcţie pe şeful securităţii sale personale, Serghii Leonidovici Rud, în vârstă de 47 de ani, potrivit unui decret publicat joi, la două zile după ce autorităţile ucrainene au anunţat că au dej

Atalanta Bergamo și Bayer Leverkusen vor juca finala Europa League

HotNews acum 7 ore
Campioana neînvinsă a Germaniei în acest sezon, Leverkusen, s-a calificat în finala Europa League după 2-2 cu AS Roma în manșa retur, revenind pe final după ce fusese condusă cu 0-2. Jucătorii lui Bayer LeverkusenFoto: Hollandse Hoogte / Shutterstoc

Încă un român s-a calificat la Paris 2024 – Team România are acum 83 de membri

Mediafax acum 8 ore
Alin Alexuc a ajuns în finala turnelui după o victorie în semifinale în faţa sportivului Heiki Nabi, din Estonia. Calificarea în finală îi asigură biletul olimpic, conform criteriilor Federaţiei Internaţionale primii 3 sportivi de la acest Turneu Mo

Nicuşor Dan: Nu am spus niciodată că Primăria Capitalei nu are datorii, am spus că nu are datorii curente. Doar Ceauşescu nu a avut datorii

HotNews acum 7 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, spune că nu a afirmat niciodată că Primăria Municipiului Bucureşti nu are datorii, ci nu are datorii curente, care să permită creditorilor să blocheze conturile. Edilul explică faptul că gradul de îndatora

Cutremur în România. Ce magnitudinea a avut seismul

Ziare.com acum 12 ore
Un cutremur slab s-a produs joi seară, la ora 17:57, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul, cu magnitudinea 3,9, a avut loc la adâncimea de 143,6

Accident cu 7 răniți la ieșirea din Tulcea. Un microbuz s-a izbit violent de o maşină de teren VIDEO

Ziare.com acum 12 ore
Șapte persoane au fost rănite, joi după-amiază, 9 mai, după ce un microbuz şi o maşină de teren au intrat în coliziune pe o șosea din Tulcea. Răniții au fost evaluați din punct de vedere medical şi vor fi transportați la spital, au anunţat reprezent

Trump îl atacă pe Biden cu orice ocazie: ”Joe-escrocul ia partea teroriştilor. O rușine!”

Ziare.com acum 9 ore
Fostul preşedinte republican Donald Trump l-a acuzat joi, 9 mai, pe succesorul său democrat de faptul că "ia partea" Hamas şi a catalogat drept o "ruşine" ameninţările şefului statului de a înceta să livreze anumite tipuri de armament Israelului în

Vremea

București
acum

11°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/16°
lun.

9°/21°
Iasi
acum

vin.

8°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

7°/18°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

6°/19°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/19°
Timisoara
acum

12°
vin.

12°/19°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/20°
lun.

10°/21°