Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Izbaşa şi Ponor au încheiat concursurile pe 2012

Publicat in Pro Sport, marți 25 decembrie 2012 ·

Sandra Izbaşa şi Cătălina Ponor au intrat oficial în vacanţa de iarnă. Cele două au încheiat seria de concursuri demonstrative, cu participarea la a 16-a ediţie a Univé Gym Gala 2012 din localitatea olandeză Almere. De-a lungul celor două reprezentaţii programate în perioada 21-23 decembrie, Sandra Izbaşa a evoluat la sol şi sărituri, iar Cătălina Ponor la sol şi bârnă.

"Atmosfera a fost superbă, publicul ne-a primit pe toţi la fel de călduros deşi era clar, mai ales în Olanda, că favoritul tuturor era campionul lor olimpic, Epke Zonderland. Spectacolele au ţinut în jur de două ore, cu o pauză de 20 de minute, toată lumea a dat autografe, spectatorii au venit să facă poze cu noi, însă cel mai mult m-a bucurat că atât în Belgia, cât şi în Olanda au fost şi români în tribună. Mi-aş fi dorit să existe şi la noi în România astfel de spectacole demonstrative, e cea mai bună promovare care se poate face gimnasticii, să aduni câţiva campioni olimpici şi să îi laşi să facă ce ştiu ei mai bine", a declarat campioana olimpică de la Londra, la sărituri, Sandra Izbaşa. Ea va profita de o vacanţă mai lungă, după care se va întoarce în sală: "Au mai apărut câteva invitaţii la alte spectacole demonstrative pentru începutul anului următor şi va trebui să merg acolo pregătită".

Dacă vicecampioana olimpică de la sol, Cătălina Ponor a decis să pună punct carierei de performanţă, Sandra Izbaşa încă nu a luat o hotărâre în ce priveşte anul competiţional 2013.

Sandra Izbaşa şi Cătălina Ponor au intrat oficial în vacanţa de iarnă. Cele două au încheiat seria de concursuri demonstrative, cu participarea la a 16-a ediţie a Univé Gym Gala 2012 din localitatea olandeză Almere. De-a lungul celor două reprezentaţii programate în perioada 21-23 decembrie, Sandra Izbaşa a evoluat la sol şi sărituri, iar Cătălina Ponor la sol şi bârnă.

"Atmosfera a fost

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Prinţul Paul Phillipe al României, depistat de poliţişti într-un resort din Malta. Autoritățile franceze, unde s-a aflat în ultima perioadă, au refuzat predarea

Ziare.com acum 23 minute
Prinţul Paul Phillipe al României a fost depistat într-un resort, în urma activităţilor de cooperare între Poliţia Română şi Poliţia din Malta, au precizat surse judiciare, duminică, 28 aprilie, pentru News.ro. Faţă de acesta urmează să se deruleze

Un avion de mici dimensiuni a aterizat forțat în Alba / Când au ajuns pompierii, aparatul de zbor era răsturnat

HotNews acum 18 minute
Un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat, duminică, pe un teren agricol din comuna Vinţu de Jos, pilotul refuzând transportul la spital, relatează Agerpres. ISUFoto: Inquam Photos / George Călin "În urma unui apel prin SNUAU 112, a fost semnala

Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura: Începem să reconstruim capitala Capitalei

News.ro acum 6 ore
Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura, duminică, la Biroul Electoral şi a anunţat că trebuie să înceapă „reconstruirea capitalei Capitalei”.

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 2 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Situaţia de pe front s-a „deteriorat”, afirmă comandantul-şef al forţelor ucrainene

Adevarul acum o ora
Comandantul-şef al forţelor ucrainene, Oleksandr Sîrski, a indicat duminică în social media că situaţia de pe front s-a „deteriorat” şi trupele ruse au înregistrat „succese tactice” în mai multe zone.

Handbal feminin: CSM Bucureşti – Metz Handball, scor 24-27, în turul sferturilor Ligii Campionilor

News.ro acum o ora
Campioana CSM Bucureşti a fost învinsă duminică, pe teren propriu, de formaţia Metz Handball, scor 27-24 (15-14), în manşa tur din sferturile de finală ale Ligii Campionilor. Returul va avea loc în 4 mai, pentru un loc la Turneul Final Four. Princip

Nicuşor Dan: Am început aplicarea tratamentelor pentru combaterea ţânţarilor

Mediafax acum o ora
Potrivit acestuia, Compania Municipală Eco Igienizare a demarat primul tratament din cele 14 prevăzute anul acesta în Programului Unitar de Acţiune aprobat de CGMB. Tratamentele se vor desfăşura zilnic, în intervalul orar 22.00 – 5.00, în toată Capi

Stelian Ion, candidatul Dreaptei Unite la Primăria Constanţa, atrage atenţia că semnătura sa şi a altor colegi din USR apare fraudulos pe lista de susţinători ai Dianei Şoşoacă

News.ro acum o ora
Stelian Ion, deputat USR, candidat al alianţei Dreapta Unită la Primăria Constanţa, atrage atenţia că semnătura sa şi a altor colegi din USR Constanţa apare în mod fraudulos pe lista de susţinători ai Dianei Şoşoacă. Deputatul USR a adăufat că a cer

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum 9 ore
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor

Mediafax acum 9 ore
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor. Asta potrivit unui sondaj realizat în Bucureşti. Sondajul a fost făcut de grupul Avangarde la comanda PSD.

Vremea

București
acum

20°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
mar.

13°/20°
mie.

13°/17°
Iasi
acum

21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/21°
mar.

9°/21°
mie.

10°/21°
Constanta
acum

15°
dum.

12°/17°
lun.

13°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

8°/21°
lun.

9°/21°
mar.

9°/21°
mie.

8°/19°
Timisoara
acum

24°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°