Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alexandra Ţălnar, prima antrenoare de Tae Bo şi Pileates din Alba Iulia

Publicat in Adevarul, sâmbătă 19 iunie 2010 ·

La cei 23 de ani pe care-i are, Alexandra Ţălnar se poate mândri cu faptul că a jucat fotbal la naţionala de senioare a României şi a adus la Alba Iulia două ramuri ale fitness-ului, Tae Bo şi Pileates.

Profil

Data naşterii: 19,septembrie,1986

Studii: Facultaea de drept si ştiinţe sociale

Familie: Necăsătorită, un frate şi o soră

A jucat fotbal de la 16 ani

Sendy Ţălnar nu este nimeni alta decât fiica antrenorului Cornel Ţălnar. Crescută într-o familie de sportivi, Alexandra a început să calce pe urmele tatălui şi a fratelui George. „Am început să joc fotbal de la 7 ani, dar nu în cadru organizat. Abia la vârsta de 16 ani am început să evoluez pentru Clujeana. De acolo am ajuns şi la lotul naţional de senioare. Mulţi consideră că din cauza tatălui meu am ales să joc fotbal, dar nu e aşa, pur şi simplu mi-a plăcut acest sport. Am jucat postul de atacant cinci ani, iar în acest timp am câştigat trofeul de cea mai bună jucătoare la un turneu de fotbal de sală, turneu desfăşurat la Alexandria„ a spus Sendy Ţălnar.

Gabriel Tecaru-Fiindcă fotbalul l-a trădat, a ales Poliţia şi câinii

Ţânţărica, aşa cum îi spuneau colegele de echipă, a renunţat la sportul rege întrucât în ţara noastră acest sport nu se bucură de susţinere corespunzătoare. „Am intrat în cadrul universitar, iar fotbalul feminin nu este promovat şi susţinut în România. Trebuia să plec în Statele Unite să joc, dar am renunţat pentru că sunt mai familistă”, a mai adăugat Alexandra.

Pe lângă fotbal, tânăra a cochetat şi cu alte sporturi cum ar fi handbalul, baschetul şi karate. Fiind o ambiţioasă din fire, Alexandra s-a ridicat la un nivel înalt şi la handbal fiind cooptată în lotul naţional. „Am făcut şi handbal dar acolo m-am accidentat şi apoi am stat pe bară un an. Apoi m-am liniştit şi am revenit mai mult cu gândul la şcoala, asta în ciuda faptului că am fos

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 3 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 5 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 7 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 3 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 4 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 9 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 9 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 10 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Vremea

București
acum

15°
lun.

13°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
joi

10°/14°
Iasi
acum

13°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
joi

9°/13°
Constanta
acum

lun.

8°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

11°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
joi

11°/14°
Timisoara
acum

13°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°
joi

11°/19°