Spun toate astea spre a puncta faptul ca Universitatea a avut niste zari si etape pe care fiecare le-a trait in felul lui si care trebuie, cumva, repovestite, ca parte dintr-o mitologie mereu reinnoita. ...Dulci cuvinte. Cind am intrat eu la facultate, alma mater implinea 101 ani. Ratasem centenarulsi devenisem gelos si invidios pe varul, consateanul si, mai presus de toate, prietenul meu Traian care, devenind student la Istorie cu un an inainte, avusese privilegiul de a participa la festivitatile prilejuite de eveniment. Va inchipuiti ce favoare, sa fii boboc taman cind cea mai veche universitate din tara implinea o suta de ani! Pe atunci, o suta de ani mi se pareau o mie, era ca si cum Universitatea din Iasiar fi fost printre cele mai vechi din lume. E drept ca inca habar n-aveam ce virsta au cele mai vechi universitati din Europa. Eu si colegii mei eram mindri nevoie mare ca sintem studenti la Iasi si-i ironizam pe bucuresteni, mai ales, care se dadeau rotunzi in multe privinte, dar ii puneam cu botul pe labe cind le aminteam ca Universitatea lor, oricit de capitalistaera, a venit pe lume cu patru ani mai tirziu. Aceasta diferenta de patru ani lua, in disputele noastre, dimensiunea a cel putin patru decenii, daca nu patru secole... In ceea ce-l priveste pe amicul Traian, doar faptul ca il vazuse pe Sadoveanu - da, pe Sadoveanu, care participase la eveniment! - era suficient pentru a-l situa definitiv printre norocosii acestui pamint... As fi vrut mai multe amanunte, portretizari si descrieri, dar varul meu, cu un cinism de student hirsit (era deja in anul II!) si de istoric ce nu se pierde in divagatii, se multumea sa-mi faca rezumate, si acelea reduse la nivelul unui fapt divers. Tot ca pe un fapt divers mi-a spus, dupa ce a luat si a dat coate, ca sa ajunga, prin inghesuiala, la listele de admitere, asadar, m-a anuntat, ca pe cea din urma banalitate, ca da,ai in