Mesajul a fost trimis. Multumesc!

MOTIVARE SENTINŢĂ / Preţul suferinţei unui disident

Publicat in Jurnalul, joi 8 ianuarie 2009 ·

Instanţa care a soluţionat cazul lui Vasile Paraschiv în decembrie anul trecut a dat ieri publicităţii motivarea pentru care a acordat disidentului doar o treime din despăgubirile de un milion de euro cerute în proces.

Tribunalul Bucureşti a apreciat că disidentul s-a bucurat deja de o reparaţie morală parţială, nepecuniară, a prejudiciului suferit în timpul comunismului. Au fost amintite astfel numeroasele emisiuni şi articole realizate pe tema suferinţelor şi curajului lui Vasile Paraschiv, distincţiile primite de disident începând cu anul 1992, dar şi relatarea faptelor sale în manualele de istorie. Instanţa a considerat totuşi că este necesară şi acordarea unor reparaţii morale pecuniare.

"Sunt întrunite elementele constitutive obligatorii pentru a se antrena răspunderea delictuală a statului, respectiv fapta – încălcarea unor drepturi fundamentale ale reclamantului, prejudiciul – suferinţa fizică şi morală produsă de internări obligatorii, violarea locuinţei, a corespondenţei, limitarea liberei circulaţii. În ceea ce priveşte vinovăţia, a fost şi ea dovedită ca urmare a neîndeplinirii obligaţiilor asumare de stat prin Constituţie", se arată în sentinţă.

CRITERII DE EVALUARE

Pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor, judecătorul a invocat practica CEDO potrivit căreia daunele morale trebuie să fie rezonabile şi raportate la gravitatea faptelor ilicite săvârşite de stat. "Este evident că ele se presupun prin aproximare, în lipsa unor criterii obiective, dar tribunalul are în vedere atât reparaţia morală oferită de societate după Revoluţia din decembrie 1989, cât şi cadrul istoric în care au fost săvârşite faptele, fiind de notorietate modul în care erau trataţi toţi cetăţenii în perioada de referinţă invocată de reclamant, numărul mare de condamnări la ani grei de puşcărie, munca la canal, dispariţiile misterio

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un alpinist român a murit pe Everest. Gabriel Ţabără avea 48 de ani

News.ro acum o ora
Alpinistul Gabriel Viorel Ţabără, în vârstă de 48 de ani, a murit pe Everest, în Tabăra III, situată la 7470 m altitudine. Românul a murit luni dimineaţă; potrivit oficialilor. El a fost găsit fără viaţă în cortul său de către ghidul său montan, a p

Președintele Iohannis „România nu va trimite combatanți în Ucraina“

Ziua Constanta acum 5 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

Robert Fico, în stare ”stabilă” la o săptămână după tentativa de asasinat. Juraj Cintula nu ar fi acţionat singur, în contextul unei ”manipulări” a contului pe Facebook, potrivit Guvernului, înainte ca Meta să anunţe suprimarea contului suspectului

News.ro acum o ora
Premierul slovac Robert Fico se află într-o stare ”stabilă”, dar în continuare ”gravă”, anunţă miercuri adjunctul său, la o săptămână după ce acesta a fost rănit prin împuşcare cu patru gloanţe şi spitalizat, relatează AFP. Acest atac armat a avut l

Gabriela Firea: „PSD a adus un miliard de euro fonduri europene nerambursabile în București”

Adevarul acum o ora
Gabriela Firea susține că echipa sa a adus la Primăria Capitalei peste un miliard de euro fonduri europene. Înscrisă în cursă pentru un nou mandat de edil, Firea a explicat că are în plan extinderea rețelei de metrou.

China furnizează Rusiei echipamente letale pentru a fi folosite în Ucraina, susţine Londra

G4Media acum o ora
China furnizează Rusiei ajutor letal pentru a fi utilizat în războiul dus de Moscova în Ucraina, a declarat miercuri ministrul britanic al apărării, Grant Shapps, sugerând că serviciile de informaţii ale Marii Britanii şi SUA contrazic încercările a

Botoşani: Incendiu cu degajări mari de fum la un depozit ecologic de deşeuri

Mediafax acum 26 minute
Pompierii din Botoşani intervin miercuri seara pentru a stinge un incendiu care a izbucnit în interiorul depozitului ecologic de deşeuri de la Stăuceni. Incendiul se manifestă pe 1000 de metri pătraţi, pe degajări mari de fum.

Tânăr de 25 de ani, arestat preventiv după ce a atacat din senin o femeie pe stradă în Bucureşti

HotNews acum o ora
Un tânăr de 25 de ani a fost reţinut de polițiștii din Bucureşti, după ce a agresat o femeie pe o stradă din Sectorul 2. A atacat-o din senin, lovind-o peste picioare, ceea ce a făcut ca victima să se dezechilibreze şi să cadă. Femeia a ajuns la spi

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum 6 ore
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

UPDATE - Arad: Un mort şi un rănit, după ce un autoturism şi un camion s-au ciocnit/ Traficul pe DN 7, oprit pe ambele sensuri - FOTO

News.ro acum o ora
Două persoane au fost rănite, miercuri, după ce un autoturism şi un camion s-au ciocnit, în localitatea Săvârşin, judeţul Arad. Una dintre victime era inconştientă, fiind făcute manevre de resuscitare, însă acestea nu au avut rezultat, fiind declara

Marea Britanie. Premierul Rishi Sunak face o mişcare surpriză: alegerile generale vor avea loc în luna iulie

Mediafax acum 46 minute
Rishi Sunak a anunţat că alegerile generale vor avea loc anticipat, în luna iulie, potrivit BBC. Astfel, ar urma să aibă loc o competiţie în care Keir Starmer, liderul Partidului Laburist, va încerca să preia puterea după 14 ani de guvernare condusă

Vremea

București
acum

22°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
Iasi
acum

24°
mie.

12°/26°
joi

15°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

17°
mie.

15°/18°
joi

15°/18°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/17°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/23°
Timisoara
acum

22°
mie.

15°/23°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°