Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vezi de ce te îngraşi dacă dormi prea puţin

Publicat in Monitorul de Cluj, marți 12 martie 2013 ·

Un program de somn de doar cinci ore pe noapte, timp de o săptămână, şi accesul nelimitat la mâncare i-a făcut să se îngraşe pe participanţii la un studiu organizat recent în Statele Unite, ale cărui rezultate au fost publicate luni.

Oamenii de ştiinţă au arătat deja că lipsa somnului poate să conducă la o creştere în greutate, fără însă ca efectele asupra metabolismului să fie bine determinate.

În noul studiu, publicat în Proceedings of the National Academy of Sciences (PNAS), cercetătorii americani arată că rămânerea în starea de veghe necesită mai multă energie, conducând la ingerarea unei cantităţi mai mari de alimente.

"Nu lipsa somnului în sine duce la îngrăşare", afirmă Kenneth Wrightt, directorul Laboratorului pentru studierea somnului şi de cronobiologie de la Universitatea Colorado, din oraşul Boulder, coordonatorul studiului.

"Dar atunci când nu dormi suficient ai tendinţa de a mânca mai mult decât este necesar, pentru a compensa ", a explicat el.

Pentru acest studiu, savanţii americani au monitorizat 16 femei şi bărbaţi cu o stare de sănătate bună, care au "trăit" timp de două săptămâni în Spitalul Universitar din Colorado.

Consumul lor de energie a fost calculat prin măsurarea cantităţilor de oxigen inspirate şi a celor de dioxid de carbon (CO2) expirate.

În timpul primelor cinci zile, jumătate dintre participanţi nu puteau să doarmă mai mult de cinci ore pe noapte, în timp ce membrii din celălalt grup au avut parte de nopţi considerate normale, cu opt sau nouă ore de somn. La sfârşitul acestei perioade, cele două grupuri au făcut schimb de programe, pentru a face acelaşi experiment timp de alte cinci zile.

Cu toţii aveau acces la mese copioase şi alte alimente pe care putea să le mănânce în orice moment ar fi dorit, precum fructe, iaurturi, chipsuri şi îngheţată.

În medie, cei care dormeau doar cin

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum o ora
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 2 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum o ora
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 4 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 2 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 6 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 8 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 3 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

Atacurile ruseşti continuă în Duminica Paştelui ortodox. O persoană a murit, 17 au fost rănite în Harkov

Mediafax acum 2 ore
Guvernatorul regional Oleh Syniehubov, a scris pe Telegram că şase persoane au fost rănite într-un atac cu drone în timpul nopţii asupra districtului Osnovyanskyi din Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, conform Reuters. Alte zece persoane

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 2 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Vremea

București
acum

16°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
joi

10°/14°
Iasi
acum

16°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
joi

9°/13°
Constanta
acum

lun.

8°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

13°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
joi

11°/14°
Timisoara
acum

13°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°
joi

11°/19°