Recent decedatul Juan Antonio Samaranch a resuscitat un fenomen sportiv aproape de moarte clinica: Jocurile Olimpice. Multi romani nu l-au avut la inima pe Juan Antonio Samaranch, recent decedatul presedinte al Comitetului International Olimpic, pentru ca a cautionat regimul dictatorului Ceausescu (si asta in ultimii ani de groaza!) acordindu-i cea mai pretioasa distinctie olimpica. Insa nimeni nu poate eluda faptul ca Samaranch a fost cea mai importanta personalitate olimpica de la Pierre de Coubertin incoace. Baronul francez a fost constructorul, a pus temelia unei competitii sportive menite sa dureze o vesnicie, insa, ca la orice constructie, timpul si-a spus cuvintul, ideea si miscarea olimpica ajungind, spre finalul veacului trecut, o paianta paraginita, fiindca lorzii si contii care au condus-o n-au putut tine pas cu vremea. Coubertin a fost intemeietorul, iar Samaranch - restauratorul, fara de care Jocurile Olimpice moderne ar fi avut soarta celor antice, dupa edictul imparatului roman Teodosiu, care a pus capat unei intreceri sportive ce se transforma in circ. Ideile lui Pierre de Coubertin au fost nobile, grandioase chiar, dar numai in concordanta cu primii ani ai secolului XX. Sir Avery Brundage si lordul Killanin nu au facut altceva decit sa lupte pentru mentinerea acestor principii, desi vremea le matura ca taifunul. A trebuit sa vina un catalan decis sa se faca frate cu toti dracii si sa treaca toate puntile pentru a salva ceea ce se mai putea salva. Principiile coubertiniene au inceput sa cada chiar de la inceputuri: "Jocurile Olimpice sint destinate barbatilor maturi", spunea baronul, dar chiar in 1900, la Paris, sub nasul lui Coubertin, femeile au intrat in arena olimpica la tenis si golf. Apoi, sfinta regula a amatorismului, aplicata de cele mai multe ori rigid, fara evaluarea consecintelor, a creat drame inimaginabile, ca aceea a lui Jim Thorpe, dec