Din 6 până în 9 octombrie, Aerodromul „Iosif Şilimon” din Sânpetru găzduieşte a treia ediţie a Campionatului Naţional de Paramotor. Evenimentul este organizat de Federaţia Aeronautică Română şi Aeroclubul României, împreună cu Asociaţia Sportivă „Phoenix Club ‘89” şi Paramotor Club - C.S. Universitatea Timişoara.
În premieră, după încheierea Campionatului Naţional de Paramotor 2011, se desfăşoară în aceeaşi locaţie şi prima ediţie a Romanian Paramotor Open 2011. Romanian Paramotor Open 2011 este primul concurs care reuneşte toate categoriile de paramotor din ţară. La acest campionat, concurenţii vor avea singură o singură probă de concurs şi anume proba de regularitate.
Cei care doresc să participe la această competiţie o mai pot face până în 6 octombrie. Mai multe detalii pot fi găsite pe aripiromanesti.ro. Din 6 până în 9 octombrie, Aerodromul „Iosif Şilimon” din Sânpetru găzduieşte a treia ediţie a Campionatului Naţional de Paramotor. Evenimentul este organizat de Federaţia Aeronautică Română şi Aeroclubul României, împreună cu Asociaţia Sportivă „Phoenix Club ‘89” şi Paramotor Club - C.S. Universitatea Timişoara.
În premieră, după încheierea Campionatului Naţional de Paramotor 2011, se desfăşoară în aceeaşi locaţie şi prima ediţie a Romanian Paramotor Open 2011. Romanian Paramotor Open 2011 este primul concurs care reuneşte toate categoriile de paramotor din ţară. La acest campionat, concurenţii vor avea singură o singură probă de concurs şi anume proba de regularitate.
Cei care doresc să participe la această competiţie o mai pot face până în 6 octombrie. Mai multe detalii pot fi găsite pe aripiromanesti.ro.