Sau cum simţim un nesimţit politic, nu tu neapărat?

Cred că din felul în care începe să promită. Pentru mine, nesimţitul politic este cel care promite cu tona, cu toptanul, ştiind fireşte că nu va onora niciuna dintre promisiuni şi, în acelaşi timp, nesimţitul politic are ceea ce se cheamă amnezie conjuncturală, amenzie oportună. Uită formidabil de repede lucrurile rele pe care le-a făcut, el sau colegii lui. Este capabil să treacă imediat peste, să şteargă cu buretele şi să ia totul de la început. Nesimţitul politic are mereu, ca în fotbal, momentul zero. El întotdeauna ia lucrurile de la capăt. Am făcut câteva greşeli, am călcat în câteva străchini, nu-i nimic, de mâine ne prezentăm ca nişte nuferi şi lumea o să creadă despre noi că suntem nuferi. În momentul în care percepi lumea pe care o vezi la televizor în partide politice, fireşte că ţie nu îţi mai rămâne decât să te retragi într-o bibliotecă, pe o pajişte, lângă un iaz sau, pur şi simplu, între discuri şi între prieteni.

Ce body language foloseşte nesimţitul politic? Apoi, cum vorbeşte nesimţitul politic?

De obicei, este un body language de mare complicitate. El trebuie să îţi dea impresia că e de gaşcă, de-ai tăi, de comitet, e băiat salon, ştie exact ce doreşti, se poate plia pe orice tip de exigenţă şi parte a electoratului şi e gata să făgăduiască. Gestica lui e una ataşantă, uitaţi-vă la mine, toate gesturile sunt autoreferenţiale, de obicei interlocutorul este exclus, mâna arată mai mult spre propria persoană decât spre ceilalţi. Ochii nu privesc într-un loc anume. Nesimţitul, de obicei, tocmai pentru a evita o confruntare vizuală, priveşte deasupra creştetului. Este privirea metafreză, undeva în spate, în fundal, aşa încât să nu existe vreo surpriză neplăcută. Este şi dandy de foarte multe ori. Este un om preocupat până la obsesie de cochetărie, de vestimentaţie, trebuie să producă