Blocul din Balta Albă al părinţilor mei a îmbătrînit frumos. Atît cît poate un bloc cu apartamente mici, fără spaţii exterioare sau utilităţi comune. E construit în 1966, dar nu i-a căzut tencuiala (exceptînd mici sechele din '77). După atîta timp, uşile şi ferestrele se-nchid bine, sînt etanşe la vînt şi zloată, instalaţiile n-au cedat. E un bloc demn. Acum 40 de ani, amestecul etno-profesional al celor 176 de apartamente părea să nască scîntei. Nu s-a întîmplat nimic. Băieţii din anul Marii Mutări sînt acum grizonaţi, fetele şi-au modificat silueta. Mai toţi au nepoţi care freacă rolele şi bat mingea "în spate". În primul an am coexistat cu un rest de stradă, cu case dintr-un trecut interbelic şi extra-bucureştean. După demolarea lor, ne-am ales cu un spaţiu viran, ocupat apoi de chesoanele unor viitoare blocuri. Cocoţaţi pe ele, spionam pe-nserat apartamentele vecinilor noştri. Şi tot de-acolo am ascultat, în august '68, răzbătînd de la toate ferestrele, emisiunile Europei Libere despre tancurile din Praga. Era ca la Sala Palatului, cu difuzoare în fiecare scaun! După ce ni s-a pus în faţă un meschin bloc-turn, interstiţiul a fost plantat cu arbori intoleranţi. S-au înălţat avizi de lumină, întronînd sub ei o umbră perpetuă. Soarele mai scaldă liber doar banda adiacentă blocului, 6-7 metri de spaţiu destinat vegetaţiei "culte". Atunci, în '66, cineva a venit cu planuri horticole. Ici un rond de flori, colo o tufă. A ţinut un an sau doi. S-a încercat altă idee - trandafiri agăţători şi iederă abundentă. Apoi s-a abolit orice plan, spaţiul a fost dat uitării. S-a descurcat de unul singur, cu bălării şi poteci aleatorii. Într-un final, fiecare (mai ales cei de la parter) a improvizat în dreptul lui propria imagine a Grădinii Originare. Ciudat sau ba, asta e formula care a triumfat. Banda circumlocativă (ben trovato!) a căpătat coerenţa minoră a unui inedit par