Faptul ca, asemeni lui Traian Remes, multi politicieni n-au inteles limitarea libertatilor impuse de viata de partid a facut sa avem o clasa politica cu o credibilitate de sub zece la suta "In toamna acestui an, Mugur Isarescu va depune juramintul de presedinte al Romaniei". Nu este vorba de declaratia vreunei ghicitoare in carti, ci de cea a unui politician aparent responsabil, ministru important in guvern: Traian Remes. Mai mult, declaratia era facuta in plenul congresului partidului din care facea parte ministrul finantelor - PNL -, partid care tocmai aprobase candidatura lui Theodor Stolojan la Presedintie, pe 18 august a.c. Viata politica din Romania ramine un paradox greu de patruns pentru multi. Chiar Traian Remes era foarte nedumerit in decembrie 1999 cind, dupa ce PNTCD si intreaga coalitie au anuntat ca nu-l mai sprijina pentru functia de premier pe Radu Vasile, acesta, printr-un gest disperat si izvorit din neputinta si orgoliu, se incapatina penibil sa ramina in functie alcatuind guverne fantoma, dupa ce ministrii sai demisionasera in bloc. Faptul ca, la un moment dat, partidul decide, intr-o chestiune importanta sau nu, intr-un alt fel decit cel pe care un anumit membru il considera drept cel mai potrivit este un lucru firesc. Chiar si ca membru de partid, a nu te supune unei astfel de decizii, cita vreme crezi ca cea mai potrivita masura ar fi fost contrariul, nu este o nenorocire. Sa sustii insa in continuare contrariul in public, adica in afara cadrelor de dezbatere interna ale partidului, si dintr-un post important pentru partid este cu totul altceva. Inseamna ca negi partidul si, ca urmare, ai toata libertatea de a pleca oricind. Desigur, Traian Remes ar putea contesta modul in care au fost delegati, in judete, reprezentantii la congresul PNL din 18 august sau s-ar putea plinge de eventuala credulitate a membrilor PNL. Insa a sfida efectiv o decizie