Mesajul a fost trimis. Multumesc!

BNR a sterilizat mai putin dupa ce a majorat rezervele minime

Publicat in Ziarul Financiar, luni 4 septembrie 2006 ·

BNR a atras depozite de aproape noua miliarde de lei in luna august, pentru a tine sub control lichiditatile din piata monetara. Volumul atras este aproape la jumatate fata de cel din iulie, cand sterilizarile au totalizat aproape 15,4 miliarde de lei.

Scaderea sterilizarilor pana la un minim al anului (8,84 miliarde de lei, echivalentul a 2,5 miliarde de euro) a venit insa in contextul in care in august bancile comerciale au fost nevoite sa lase mai multi bani la BNR sub forma de rezerve minime obligatorii. La sfarsitul lui iunie, BNR a decis majorarea ratei de constituire a rezervelor minime obligatorii (partea din fondurile atrase pe care bancile trebuie sa o lase la banca centrala) de la 16% la 20%. Desi nu exista o estimare clara a volumului suplimentar de bani atrasi astfel la banca centrala, analistii considera ca acesta ar putea fi de doua pana la trei miliarde de lei. Dealerii s-au trezit astfel ca nu au mai avut destui lei pentru a-si acoperi nevoile curente, cu atat mai putin pentru a-i plasa la BNR. Astfel, la primele licitatii din august, sumele atrase au fost de ordinul catorva sute de milioane de lei, fata de mai multe miliarde in lunile precedente.

Rezervele minime sunt cel mai puternic instrument prin care BNR controleaza lichiditatile din piata. La sfarsitul lui iunie, prim-viceguvernatorul Florin Georgescu spunea ca sumele atrase ca rezerve minime reprezinta aproximativ 55% din totalul disponibilitatilor aflate in sold la banca centrala.

Pe de alta parte, bancile au plasat mai multi lei in credite acordate clientilor, astfel ca lichiditatile ramase in exces s-au diminuat.

Dupa ce BNR a majorat rezervele minime, dobanzile pe piata au urcat simtitor, in conditiile in care multi jucatori au ramas temporar fara lichiditati. Desi presiunea pe lichiditati s-a atenuat odata cu ajungerea la scadenta a unor plasamente mai vechi, maj

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedinta Georgiei a respins prin veto legea controversată privind "influenţa străină"

News.ro acum 2 ore
Preşedinta Georgiei, Salome Zurabişvili, a anunţat sâmbătă că a respins prin veto legea privind "influenţa străină", aprobată săptămâna aceasta de parlamentul de la Tbilisi, în ciuda unui amplu protest al opoziţiei, relatează Reuters. Legea respecti

Unul dintre marinarii salvaţi de pe nava scufundată în Marea Neagră a fost transportat la spital. Trei persoane sunt în continuare dispărute

Ziare.com acum 2 ore
Unul dintre cei opt marinari salvaţi de pe nava Mohammad Z, scufundată sâmbătă dimineaţă, 18 mai, în Marea Neagră, lângă Sf. Gheorghe, a fost transportat la spital. Acesta are mai multe traumatisme. La acţiunea de salvare, ISU Dobrogea a participat

Primii pasageri care au trecut prin noul terminal al Aeroportului Oradea au primit cadouri

Mediafax acum o ora
Reprezentanţii aeroportului din Oradea spun că este vorba despre un moment istoric. „Azi, 18 mai 2024, Aeroportul Oradea a marcat un moment istoric prin inaugurarea noului său terminal. Inaugurarea noului terminal al Aeroportului Oradea reprezintă o

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

HotNews acum 2 ore
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Mircea Ge

Bărbatul acuzat de tentativă de asasinare a premierului Slovaciei, plasat în arest preventiv de un tribunal

G4Media acum 3 ore
Un tribunal slovac a decis sâmbătă plasarea în arest preventiv a bărbatului acuzat de tentativă de asasinat împotriva prim-ministrului Robert Fico, a declarat purtătoarea de cuvânt a instanţei, Katarina Kudjakova, citată de TASR, AFP şi Reuters, tra

Pericol de inundaţii în Moldova

Mediafax acum o ora
„Ca urmare a precipitaţiilor înregistrate, a celor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri cu

Formula 1: Max Verstappen, un nou pole position la MP din Emilia Romagna

HotNews acum 2 ore
Campionul mondial Max Verstappen (RedBull) a reușit un nou pole position și va pleca primul în Marele Premiu de Formula 1 de la Emilia Romagna, disputat duminică pe circuitul de la Imola. Max VerstappenFoto: Independent Photo Agency / Alamy / Alamy

Premierul slovac Robert Fico este stabil, dar în stare gravă

Mediafax acum 6 ore
Vicepremierul slovac a mai spus că transferul lui Fico în capitala Bratislava de la spitalul din orăşelul din apropierea zonei în care a fost împuşcat de cinci ori de la mică distanţă nu va avea loc în zilele următoare, scrie Reuters. Nu a fost nevo

Cod galben de averse, grindină şi intensificări ale vântului în judeţul Neamţ

Ziarul Financiar acum 4 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă că sâmbătă după amiază vor fi averse, grindină şi intensificări ale vântului în mai multe zone din judeţul Neamţ. Meteorologii au emis o avertizare cod galben. Avertizarea anunţă „descărcări electrice,

Rusia acuză Ucraina că lovește teritoriul rusesc cu bombe ghidate franceze şi rachete anti-radar americane

HotNews acum o ora
​Rusia a acuzat sâmbătă Kievul că a atacat regiunea rusă Belgorod, situată la graniță, cu bombe ghidate franceze Hammer şi cu rachete anti-radar americane HARM, transmite AFP. Ruși construind fortificații în regiunea BelgorodFoto: east2west news / W

Vremea

București
acum

18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°
lun.

12°/24°
mar.

12°/22°
Iasi
acum

14°
sâm.

11°/15°
dum.

9°/23°
lun.

10°/24°
mar.

11°/25°
Constanta
acum

14°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

10°/19°
dum.

10°/22°
lun.

12°/23°
mar.

13°/23°
Timisoara
acum

19°
sâm.

11°/24°
dum.

14°/24°
lun.

13°/26°
mar.

15°/26°