Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Membrii unor grupări de trafic de droguri, care au jefuit alţi traficanţi, îmbrăcaţi în poliţişti, au fost reţinuţi

Publicat in Gandul, vineri 4 octombrie 2013 ·

Membrii unor grupări de trafic de droguri au fost reţinuţi în urma unor percheziţii în Bucureşti şi Piteşti, patru dintre aceştia fiind acuzaţi şi că, îmbrăcaţi în uniforme de poliţişti, cu cagule şi pistoale, au intrat într-un imobil din Constanţa, de unde au luat cinci kilograme de canabis.

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) din cadrul Structurii Centrale şi Serviciului Teritorial Bucureşti au desfăşurat, joi şi vineri, o amplă acţiune pentru prinderea membrilor unor grupuri de trafic de droguri.

Anchetatorii au făcut zece percheziţii în Bucureşti şi Piteşti, la locuinţele suspecţilor fiind descoperite cocaină, heroină, canabis şi comprimate de metadonă, arată DIICOT, într-un comunicat de presă remis vineri agenţiei MEDIAFAX.

Procurorii au reţinut 12 dintre inculpaţi şi au solicitat instanţei arestarea preventivă a acestora pentru 29 de zile. Până în prezent, patru dintre inculpaţi au fost arestaţi preventiv.

Anchetatorii au mai stabilit că patru dintre inculpaţi sunt cercetaţi şi pentru infracţiuni cu violenţă, fiind acuzaţi că, în luna februarie 2012, "sub pretextul că sunt lucrători de poliţie şi fiind echipaţi în ţinută corespunzătoare (uniforme, cagule, arme de foc - pistoale, cătuşe) au pătruns într-un imobil de pe raza judeţului Constanţa, de unde au sustras, prin violenţă, de la alţi inculpaţi, o geantă în care se afla cantitatea de aproximativ cinci kilograme de canabis".

De asemenea, unul dintre inculpaţi este suspectat şi că, în cursul lunii noiembrie 2012, echipat în ţinută de poliţist şi având asupra sa un pistol marca Mauser, a oprit în trafic trei cetăţeni străini, "cu intenţia de a le sustrage o borsetă, în care se afla suma de 50.000 de euro".

Membrii unei alte grupări destructurate de procurorii DIICOT sunt suspectaţi că au introdus în ţară

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 4 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 7 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 5 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 8 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 9 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 11 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 6 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 3 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 5 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

9°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

12°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

14°
dum.

13°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°