Guvernul condus de premierul interimar Cătălin Predoiu s-a reunit în şedinţă la Palatul Victoria, în timp ce premierul desemnat Mihai Răzvan Ungureanu are discuţii finale cu liderii coaliţiei, într-o altă sală a clădirii, privind componenţa noului Cabinet, relatează Mediafax.
Pe ordinea de zi a Guvernului condus de Predoiu se află doar proiecte de hotărâri pentru aprobarea unor lucrări de consolidare de poduri, exproprieri de terenuri pentru construcţia de drumuri, refacerei de sisteme rutiere, modificări de inventar al bunurilor din domeniul public al statului, atestarea unor domenii publice.
Predoiu a anunţat că, potrivit legii, Guvernul interimar nu va adopta decât hotărâri pentru administrarea treburilor publice, nu ordonanţe, ordonanţe de urgenţă sau proiecte de legi.
Marţi seara, Ungureanu şi liderii coaliţiei au aprobat programul de guvernare al noului Cabinet şi lista miniştrilor, fără ca deocamdată să fie însă stabilită şi persoana care va prelua Ministerul Economiei, după ce Vass a renunţat la acest portofoliu.
"A fost aprobat programul de guvernare şi lista cu miniştri, dar fără Vass. Pentru protocolul solicitat de UDMR, vor mai fi discuţii", au declarat, marţi seara, agenţiei MEDIAFAX surse participante la şedinţa coaliţiei.
Lista miniştrilor care vor forma noul Guvern urmează să fie anunţată miercuri dimineaţă de către premierul desemnat.
Gabriel Berca, Cristian Petrescu, Alexandru Nazare, Stelian Fuia, Cătălin Baba, Răzvan Mustea, Claudia Boghicevici şi Bogdan Drăgoi sunt propunerile PDL pentru miniştri în Cabinetul Ungureanu, au declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, surse din partid.
Andreea Paul Vass a anunţat, marţi seară, că a refuzat nominalizarea pentru portofoliul Economiei, menţionând că "argumentele sunt în primul rând personale" şi că le mulţumeşte colegilor din PDL pentru încrederea acordată.
Agenţia N