Guvernul isi asuma, astazi, raspunderea in Parlament pentru proiectul votului uninominal, demersul avand loc in conditiile in care mai exista inca doua variante de vot uninominal, respectiv cea privind votul uninominal majoritar, in doua tururi de scrutin, pentru care presedintele Traian Basescu a convocat deja referendumul, si cea rezultata din Comisia de Cod electoral si aflata in dezbaterea Senatului. De altfel, presedintele Senatului Nicolae Vacaroiu a anuntat ca proiectul isi va continua traseul parlamentar. "S-a intocmit raportul de catre comisia speciala, s-a stabilit ca incepand de luni pana la sfarsitul saptamanii viitoare sa incheiem si sa dam votul pe proiectul de lege. Deci procedura va continua", afirma, miercuri, Vacaroiu. Executivul a depus, joi, proiectul de lege la Parlament, grupurile parlamentare avand termen pana sambata, la ora 14.00, pentru a depune amendamente la acest proiect de lege. Grupurile parlamentare ale acestui for au depus 113 amendamente, cele mai multe fiind de la PSD. Liderul PSD Mircea Geoana a anuntat, sambata, la Focsani ca unul dintre amendamentele social-democratilor se refera la alegerea presedintilor de consilii judetene tot prin vot uninominal. Premierul Calin Popescu-Tariceanu a declarat, ieri, la Conferinta PNL Bucuresti ca amendamentele parlamentarilor la proiectul privind votul uninominal, pe care Guvernul isi va asuma raspunderea, vor fi analizate "cu toata deschiderea". Conform proiectului Guvernului, jumatate din mandatele de parlamentari vor fi obtinute de primii clasati in colegii, restul vor fi redistribuite proportional cu numarul de voturi obtinut la nivel national. Pana in prezent, niciun partid nu si-a anuntat intentia de a depune motiune de cenzura la asumarea raspunderii Guvernului. PRM amenintase initial cu o astfel de motiune, dar a renuntat, spunand ca nu va initia un asemenea demers, ci doar il va s