Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dinu Patriciu: Viitorul vine repede

Publicat in Adevarul, vineri 18 septembrie 2009 ·

Acum vreo două săptămâni, un distins jurnalist, Emil Hurezeanu, un mare om politic, dar şi profesor universitar, Petre Roman, şi un oligarh hulit, cel care semnează aceste rânduri, se întâlneau cu vreo 60 de masteranzi aflaţi pe punctul de a pleca să-şi urmeze studiile în străinătate. Cu toţii erau beneficiarii unor burse. Condiţia impusă prin contractul de acordare a acestei finanţări este aceea ca, după obţinerea titlului de master sau de doctor, să se întoarcă în ţară. Eram toţi trei extrem de curioşi să-i cunoaştem, nu numai din eseuri şi CV-uri, iar pe de altă parte, ziceam că poate le foloseşte să se întâlnească cu oameni care au realizat câte ceva în viaţă.

Discuţia era interesantă de altfel, chiar şi numai prin semnificaţia ei. Aceşti tineri vin dintr-o ţară fără nicio universitate în primele 500 din lume. Ei au fost acceptaţi la Harvard, Imperial College, London Business School, Oxford, Cambridge şi multe alte şcoli dintre cele mai prestigioase. Specializările le sunt cele mai diverse: de la economie, până la matematici aplicate, chimie sau ştiinţe politice.

Desigur, s-a ajuns şi la întrebările arzătoare. Ce vor face când vor veni acasă? Nu vor fi trataţi ca fiind supracalificaţi şi deci inutili? Nu cumva oportunităţile vor fi fiind mai mari prin alte părţi? Să te întorci doar ca să vezi cum un Dandanache ocupă locul ce ţi s-ar cuveni? Ce să caute într-o ţară ale cărei pseudoelite se păruiesc în mijlocul unor interminabile scandaluri, unde hoţii strigă „hoţii“ şi şefii de trib încă se laudă că fac cincinalul în patru ani şi jumătate? Ce nevoie e de competenţă pentru ca, suit pe o tribună, să te baţi cu pumnii în piept, răcnind ca să se ştie că eşti gorila dominantă?

Şi totuşi, pe mulţi dintre aceşti tineri, dincolo de faptul că semnaseră un contract, îi vedeam că au sincer dorinţa de a reveni. Alţii, nu. În ultimii p

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum o ora
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum o ora
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum o ora
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 6 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 4 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 2 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 7 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 3 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 2 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Atacurile ruseşti continuă în Duminica Paştelui ortodox. O persoană a murit, 17 au fost rănite în Harkov

Mediafax acum o ora
Guvernatorul regional Oleh Syniehubov, a scris pe Telegram că şase persoane au fost rănite într-un atac cu drone în timpul nopţii asupra districtului Osnovyanskyi din Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, conform Reuters. Alte zece persoane

Vremea

București
acum

16°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
joi

10°/14°
Iasi
acum

16°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
joi

9°/13°
Constanta
acum

lun.

8°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

13°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
joi

11°/14°
Timisoara
acum

13°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°
joi

11°/19°