Viaţa marilor corporaţii americane a fost şi este încă marcată de consecinţele unor puternice cutremure: şefii de la AIG, Morgan Stanley, Boeing, Hewlett Packard sînt daţi afară, trimişi la pensie, înlăturaţi, unii dintre ei (World Com) chiar arestaţi şi trimişi la puşcărie, din cauza slabei performanţe a marilor conglomerate pe care le-au condus, însoţită de cifra mereu crescîndă, pînă la obscen, a propriilor cîştiguri. O combinaţie unde au intrat lăcomia şi incompetenţa, lăsînd multe corporaţii cu bilanţul la minus şi mulţi acţionari simpli, mai săraci. Un set de măsuri legislative dotat cu multe clauze punitive poate îndrepta situaţia, dar mai toţi specialiştii atrag atenţia că lipseşte un sistem eficient de autocontrol: "Codul de onoare al şefilor executivi nu a funcţionat. Controlul care trebuia exercitat de consilii nu a funcţionat. Autoreglementarea a fost un eşec absolut", scria, în Wall Street Journal, Eliot Spitzer, procurorul oraşului New York, cel mai vocal acuzator, contribuind decisiv la pedepsirea exemplară a vinovaţilor. Problema e cea a lăcomiei unor persoane, numite în posturi foarte importante, tocmai pentru că, dintre toţi cei apţi să ocupe fotoliul de conducere, ei prezentau cele mai convingătoare garanţii de credibilitate. Ceea ce putea fi adevărat în momentul numirii s-a dovedit prea fragil în perioada cînd a funcţionat ispita. Ar fi nostimă şi situaţia acelor şefi de corporaţii care, simţind că se apropie momentul adevărului, şi-au negociat plecarea din fotoliul conducerii, în schimbul unor uriaşe sume de bani. E vorba de zeci şi sute de milioane de dolari. Cînd scriu despre ei, ziariştii nu pot elimina din subtextul articolelor un anumit sentiment de admiraţie faţă de modul cum au reuşit să-şi aranjeze viitorul. Nu trebuie nici o clipă uitat că banii însuşiţi de aceşti oameni sobri şi inteligenţi lipsesc din buzunarele altora, mai expa