Este poate prima oara cand atat de contestabilele nominalizari la Oscar caracterizeaza perfect un film.
Daca lasam la o parte cele trei „tehnice" (costume, make-up si sunet), „Walk the Line" este pe lista de cinci la cele mai bune roluri principale, masculin si feminin, cu mentiunea ca Reese Whiterspoon are sanse foarte mari sa castige, fapt confirmat si de sondajele facute pe site-urile de specialitate.
„Povestea lui Johnny Cash" este un film dragut, caldut, poate chiar slabut, care ar fi avut un oarecare succes dat fiind faptul ca Johnny Cash are inca milioane de fani in America si nu numai.
In momentul in care James Mangold i-a distribuit in rolurile principale pe Phoenix si Whiterspoon, lucrurile s-au schimbat radical, si pelicula a trecut in viteza linia de demarcatie dintre productiile mediocre si filmele de referinta.
Chiar daca a devenit o moda la Hollywood ca actorii care interpreteaza roluri de cantareti sa-si foloseasca vocile proprii pe coloana sonora, de aceasta data provocarea era imensa. June Carter, dar mai ales Cash erau doua voci cu personalitate, care inca se aud zilnic la radio in varianta originala.
Rezultatul a intrecut insa orice asteptari si sunt pareri, nu putine, conform carora duetul Time’s a Waistin’ suna mai bine cantat de Joaquin si Reese decat de John&June. Iar faptul ca s-au antrenat timp de sase luni cu faimosul producator de muzica T-Bone Burnett nu le diminueaza cu nimic meritele.
Mai trebuie adaugat ca Phoenix a fost ales personal de Johnny Cash pentru acest rol, insa legendarul cantaret nu a mai apucat „sa se vada" pe ecrane.
Revenind la film, s-ar putea ca fanii lui Cash, care ii cunosc in amanunt tumultuoasa biografie, sa fie putin dezamagiti de scenariu, care isi propune atat de multe si reuseste destul de putin. Adevarul este ca mai mult nici nu
