Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Peste 1.300 de vasluieni vor renunta la calorifere

Publicat in Ziarul de Iasi, vineri 10 noiembrie 2000 ·

Raportat la numarul de beneficiari de agent termic din municipiu, aceasta inseamna aprope 8%. Pina acum, Goscom inregistreaza deja 868 de cereri. "O sa mai fie vreo 300-400 de cereri, in special la cei care nu au caldura", a declarat Vasile Paval, directorul Goscom Vaslui. In ultima perioada, Goscom Vaslui a inregsitrat o avalanta de cereri de debransare a locatarilor de la sistemul centralizat de termoficare. Din estimarile facute chiar de conducerea fostei regii locale, in aceasta iarna, vor renunta la calorifere fie din saracie, fie ca nu au caldura, peste 1.300 de familii. Raportat la cele aproximativ 18.500 de apartamente din Vaslui, cliente ale Goscom, inseamna un procent de aproape 8%, cel mai mare inregistrat vreodata de cind sistemul de temoficare centralizat este in functiune. La mijlocul saptaminii, erau deja 868 de cereri, din care 500 au fost aprobate deja. Urmeaza ca angajatii societatii sa verifice si celelalte cereri ale oamenilor care au renuntat deja la calorifere, pentru a nu mai fi pusi la plata in continuare. Ca fosta regie locala sa nu ramina in pierdere, se va face o reesalonare a datoriilor celor care s-au debransat de la retea. Din totalul cererilor inregistrate la Goscom, cele mai multe sint de la locatarii care si-au montat o centrala termica de apartament (389) sau urmeaza sa faca acest lucru. Nici cei saraci nu s-au lasat mai prejos si au aruncat caloriferele la fier vechi. Este vorba de 123 de familii, la care se mai adauga alte 56 ce s-au debransat singuri. In acest sens, mai exista alte aproximativ 200 de cereri la asociatiile de locatari sau proprietari inca neinregistrate la Goscom. Nu putine sint si cazurile in care oamenii au renuntat la serviciul fostei regii locale din cauza defectiunilor la instalatii. Astfel de necazuri au 159 de familii, la care se mai adauga inca 58 de persoane cu blindari partiale de calorifere (82 de famili

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

500.000 de elevi încep azi evaluarea naţională pentru clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a

Mediafax acum 3 ore
Sesiunea de evaluări naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a în anul şcolar 2023 - 2024 care este programată în perioada 13 - 29 mai se adresează unui număr de peste 500.000 de elevi (cumulat). Evaluarea competenţelor fundamentale la

Este oficial: Apple a ajuns la un acord cu OpenAI pentru implementarea ChatGPT pe iPhone

Ziarul Financiar acum o ora
Apple ajunge la un acord cu OpenAI pentru a utiliza tehnologia acestui startup pe iPhone, ca parte a unui efort mai amplu de a aduce funcţii de inteligenţă artificială pe dispozitivele sale, potrivit unor persoane familiarizate cu acest subiect, cit

FOTO: Mai multe organizații sindicale protestează în fața Guvernului și cer reducerea fiscalităţii pe muncă

Wall-Street.ro acum 22 minute
Blocul Naţional Sindical (BNS) şi cele 29 de federaţii afiliate protestează în faţa Guvernului României solicitând reducerea fiscalităţii pe muncă. Sindicaliștii atrag atenția că niciun stat membru al UE nu are o sarcină fiscală asumată de angajat a

RĂZBOI Israel-Hamas, ziua 220. SUA avertizează: un atac asupra Rafah „ar provoca haos şi anarhie”

Gandul acum o ora
O ofensivă majoră a Israelului la Rafah „ar provoca haos şi anarhie”, fără a elimina Hamas, au avertizat SUA, menţinând presiunea asupra aliatului lor, potrivit unei analize a AFP. Planul luat în considerare în prezent de Israel la Rafah „riscă să p

Adrian Mititelu, prima reacție după ce FC U Craiova a retrogradat în Liga 2: „Suntem într-un moment de cotitură”

HotNews acum 2 ore
FC U Craiova 1948 a retrogradat în al doilea eșalon al fotbalului românesc după ce a pierdut pe teren propriu disputa cu din ultima etapă a play-out-ului SuperLigii României, scor 3-1. Adrian MititeluFoto: Inquam Photos / Justinel Stavaru >> VIDEO S

Comisarul european pentru Agricultură vine luni și marți în România / Janusz Wojciechowski va merge și în Portul Constanța

HotNews acum 2 ore
Comisarul european pentru Agricultură, Janusz Wojciechowski, efectuează o vizită de două zile (luni şi marţi) în România, informează Comisia Europeană, potrivit Agerpres. Luni, comisarul se va întâlni cu prim-ministrul Marcel Ciolacu şi cu ministrul

Va trimite România un sistem Patriot în Ucraina? Ciolacu: Ministrul Apărării are reţineri mari

HotNews acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu spune că ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, are reţineri mari ca România să dea Ucrainei un sistem de apărare Patriot, menţionând că nu a discutat cu preşedintele Klaus Iohannis pe această temă şi că decizia va fi luată în Co

Trafic oprit pe A3 Cheţani – Câmpia Turzii pentru desfăşurarea unui exerciţiu militar

Radio Mures acum o ora
Traficul rutier va fi oprit în această după-amiază pe autostrada A3 Cheţani – Câmpia Turzii pentru desfăşurarea unui exerciţiu NATO. Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că între orele 17,00 – 20,00, circulaţia

Eurovision 2024: Peste 160 de milioane de oameni au urmărit competiţia. Motivul pentru care concursul a pierdut un număr însemnat de telespectatori

HotNews acum o ora
Peste 160 de milioane de persoane au urmărit concursul Eurovision 2024, care a fost transmis în direct în cele 37 de ţări participante la finală şi pe YouTube, estimează organizatorul - European Broadcasting Union (Uniunea Europeană de Radio şi Tele

Separatiștii pierd în Catalonia, câștigă socialiștii lui Sanchez

Adevarul acum o ora
Partidele separatiste din Catalonia au pierdut puterea pe care-o dețineau de aproape un deceniu, un eveniment extrem de important și nu numai pentru Spania, ci relevant pentru orientările electoratului european care, la un moment dat, se lăsase tent

Vremea

București
acum

15°
lun.

9°/17°
mar.

12°/17°
mie.

7°/18°
joi

11°/19°
Iasi
acum

13°
lun.

6°/15°
mar.

6°/14°
mie.

7°/16°
joi

10°/17°
Constanta
acum

13°
lun.

10°/15°
mar.

9°/14°
mie.

9°/15°
joi

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

13°
lun.

6°/17°
mar.

6°/17°
mie.

5°/17°
joi

5°/17°
Timisoara
acum

14°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°
mie.

11°/19°
joi

9°/21°