Acesta este titlul, daca nu ma insel, al unui roman de Andre Maurois, dar nu aceasta-i problema. Am insa in vedere doi scriitori romani contemporani, al caror destin, cel putin la o prima evaluare, poate parea chiar identic. Cine sunt acestia? Norman Manea si Bujor Nedelcovici. Sunt de o seama, au implinit anul trecut 7o de ani, apartin asadar prin varsta generatiei saizeciste, dar cat s-au aflat in tara au fost umbriti de Breban, Buzura si altii. In Bucuresti au locuit in acelasi cartier, pe langa vechea Opereta, si tot amandoi au avut curajul si demnitatea sa plece din Romania in anii 80, spre sfarsitul acestora.
Spirite antitotalitare, liberale, le-a fost scarba de compromisuri si au ales libertatea. Literatura lor are un pronuntat caracter eseistic. Isi pun deseori probleme de ordin moral, multe din paginile lor sunt construite conform unei fabule cu o anumta teza pentru a demonstra ceva. Realitatea pentru ei este un alfabet de semne pe care il propun cititorului ca sa-l citeasca si sa gaseasca astfel sensul ascuns. Ajunsi insa in Occident, destinele lor si-au pierdut asemanarea. Au continuat sa scrie dar in timp ce Norman Manea s-a incarcat de glorie, Bujor Nedelcovici nu s-a putut apropia de cota colegului sau.
Din cate-mi dau seama, - evident, as putea fi gresit,- nu e vorba aici de valoare. si dupa ce au parasit tara, literatura lor si-a pastrat in linii mari aceleasi caracteristici. Norman Manea a incercat bunaoara intr-un roman ca Intoarcerea huliganului sa recupereze originile neamului sau, sa reinsufleteasca atmosfera Bucovinei de acum 60 de ani, sa inteleaga cumplita urgie abatuta atunci asupra populatiei evreiesti.
Bujor Nedelcovici la randul lui a facut o operatie aproape similara. A vrut sa descompuna un mecanism atat de odios ca acela al Securitatii comuniste, sa descopere toate retelele de turnatori si sa destrame paienjenisul delati