Anca Maria MOSORA
Reality Game Show
Editura Humanitas, Colectia „Proza“, Bucuresti, 2007, 264 p.
In romanul sau de debut din 2005, Arhanghelii nu mor, Anca Maria Mosora ni se dezvaluia ca o delicata prozatoare de atmosfera, tentata in acelasi timp de notatia amanuntului psihologic. Nu izbutea acolo mai mult decit o schita de roman, intrucit epicul deficitar, diluat si mai mult de pusee sentimentale, de entuziasme lirice adolescentine, precum si insuficienta abilitate de a controla/coordona destinele personajelor ori de a construi scenarii fictionale ceva mai complexe nu-i permiteau mai mult de atit.
Cu toate acestea, carticica de debut a autoarei este, am spus-o si cu alte ocazii, frumoasa si, in felul ei, tulburatoare; partea sa cea mai rezistenta tine de descriptia estetizanta a vechilor cartiere bucurestene, a imobilelor impregnate de o poezie a batrinetii/decrepitudinii si a mortii; partea vulnerabila tine de sentimentalismul nestrunit, de story-ul patetic, cu accente de melodrama.
Din nefericire, al doilea roman al Ancai Maria Mosora, Reality Game Show, duce la desavirsire „pacatele“ estetice ale primei carti si valorifica prea putine dintre atuurile aceleia. Si aici, nota dominanta (a atmosferei, ca si a stilului) e data de o melancolie maladiva. Si aici, temele privilegiate sint timpul, batrinetea, moartea, sentimentul acut al inutilitatii; dar ele isi afla concretizarea fictionala intr-o poveste cusuta cu ata alba, foarte asemanatoare cu scenariul unui film senzationalist – amestec de policier, thriller si drama – din care nu lipseste cazuistica psihologica, urmarita cliseistic, dupa reteta, si in care reactiile personajelor, cu totul neverosimile, oscileaza intre stereotipie si extravaganta.
Reteta e usor de identificat (si, nota bene, nu pare folosita ironic!), aplicata in atitea si atitea filme di