Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Student fără experienţă, caut part-time bine plătit

Publicat in Buna ziua Brasov, marți 8 noiembrie 2011 ·

Tineri, dar şi persoane trecute de prima tinereţe au încercat să-şi găsească ieri, „angajatorul”, conform devizei Târgului de Cariere, ediţia a 5-a la Braşov. Oferta era una destul de bună, în jur de 250 de joburi, în domenii precum: Management, Resurse Umane, Contabilitate, Finanţe-Bănci, IT etc. „Joburile sunt pentru tineri, noi pe acest segment ne-am targetat. Însă, după cum se vede, sunt şi persoane mai în vârstă care doresc să-şi găsească un job. În general, pentru aceştia din urmă, firmele de recrutare vin cu mai multe tipuri de joburi”, spune Adrian Bîlc, unul dintre organizatorii Târgului de Cariere, deschis şi azi, la Eliana Mall, în intervalul 10.00 – 16.00.

După 11 ediţii ale acestui târg, în oraşele din ţară, Adrian Bâlc spune că, în general, târgurile de joburi pentru tineri sunt vizitate de studenţi, fără experienţă, care doresc un part time bine plătit.

„În general, la astfel de târguri vin studenţi în anul I sau II care vor un part-time. Nu au experienţă, dar vor un job lejer, fără prea multă bătaie de cap şi bine plătit. Cei care se îndreaptă către un job full-time, vor un salariu între 350 şi 500 de euro”, mai spune Adrian Bîlc. Cele mai căutate joburi de către tineri sunt şi cele mai bănoase: contabilitate şi IT, încheie Adrian Bîlc.

De ce acceptă 90% dintre români joburi sub nivelul lor de calificare?

90% dintre români ar accepta un loc de muncă pentru care sunt supracalificaţi fie pentru că nu au alte oferte (33%), fie pentru a învăţa lucruri noi (56%). Potrivit unui sondaj realizat de Myjob, doar 5% dintre participanţi susţin că nu ar accepta să se angajeze în astfel de condiţii, pentru că le-ar scădea standardele în carieră. Pe de altă parte, 65% dintre companii ar angaja candidaţi supracalificaţi dacă aceştia sunt motivaţi să intre în echipa respectivă. Aproape 18% dintre acestea recunosc că astfel se pot folosi de a

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciucă, întrebat despre sistemul Patriot pentru Ucraina: Este un subiect care nu trebuie politizat

Mediafax acum 46 minute
„Este un subiect care nu trebuie politizat, este o decizie care se va lua, aşa cum a anunţat şi domnul preşedinte, după analiza structurilor responsabile în acest domeniu, se va analiza în CSAT şi, pe baza detaliilor care însoţesc o astfel de decizi

Spitalul Foişor, noi date despre starea de sănătate a lui Florin Piersic: Situaţia este staţionară. Starea generală se ameliorează uşor

News.ro acum 2 ore
Starea generală a actorului Florin Piersic, supus joi unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, se ameliorează uşor, transmit reprezentanţii Spitalului Foişor, unde acesta este internat. ”Evaluar

Trei lesbiene, ucise într-un incendiu criminal la Buenos Aires, denunţat drept o ”crimă a urii” faţă de cupluri de acelaşi sex

News.ro acum o ora
Trei lesbiene au murit din cauza rănilor, în urma unui incendiu criminal într-un imobil la Buenos Aires, pe care comunitatea lesbienelor, gay-ilor, bisexualilor şi transsexualilor îl denunţă drept o ”crimă a urii” faţă de cupluri de acelaşi sex, dup

Evaluarea Națională clasa a II-a 2024. Ce subiecte au primit elevii

HotNews acum o ora
Elevii din clasa II-a au susținut luni, 13 mai, Evaluarea Națională (EN) la limbă și comunicare - scris. Subiectul a constat în două exerciții, iar timpul de rezolvare alocat a fost de 30 de minute. Elevi la școalăFoto: Shutterstock Examenul a avut

Cum va fi vremea în Dobrogea în următoarele două săptămâni. Când sunt așteptate ploi la malul mării

Ziua Constanta acum 27 minute
Administrația Națională de Meteorologie a publicat astăzi prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Potrivit ANM, în Dobrogea vremea va fi într-un proces de încălzire treptată, până în jurul datei de 22 mai. Media maximelor va porni de la 16

ISW: Înlocuirea lui Şoigu cu Belousov la Apărare sugerează pregătirea lui Putin pentru război prelungit în Ucraina şi un posibil conflict cu NATO

Mediafax acum o ora
Vladimir Putin l-a înlocuit pe Serghei Şoigu cu Andrei Belousov în funcţia de ministru rus al apărării la 12 mai, mutându-l pe Şoigu în funcţia de secretar al Consiliului de Securitate în locul lui Nikolai Patruşev. Această mişcare ar putea sugera p

Primarul orașului Botoșani a scăpat de controlul judiciar. Edilul acuzat de corupție și-a depus candidatura pentru un nou mandat

Ziare.com acum 2 ore
Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a scăpat de controlul judiciar în dosarul în care este acuzat de DNA de fapte de corupţie. Magistraţii Tribunalului Botoşani au ridicat măsura controlului judiciar impus primarului din Botoşani de procu

Apar semafoarele cu patru culori: roșu, galben, verde și alb. Care este explicația

HotNews acum o ora
Semafoarele ar putea avea peste câțiva ani patru culori- roșu, galben, verde și alb, iar noutatea vine din necesitatea de a dirija în trafic și mașinile autonome, fără șofer. Autoritățile din Michigan lucrează deja la un astfel de sistem, scrie Știr

FRF a anunţat cluburile care au primit licenţă pentru participare în Superliga

News.ro acum 50 minute
FRF a anunţat, luni, cluburile care au primit licenţă pentru participare în Superliga, sezonul 2024 – 2025, ca urmare a constatării îndeplinirii cerinţelor minime stabilite în Regulamentul naţional de licenţiere a cluburilor şi de sustenabilitate fi

Nicolae Ciucă: Nu cred că trebuie să vorbim de atacuri şi disensiuni în interiorul coaliţiei. Putem să vedem că se desfăşoară campania în limite normale, fără să se depăşeasă linia roşie

News.ro acum 50 minute
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat luni despre atacurile dintre liderii PNL şi PSD, în campania electorală, că nu crede că trebuie să vorbim de atacuri şi disensiuni în interiorul coaliţiei. Putem să vedem că se desfăşoară campania în limit

Vremea

București
acum

15°
lun.

9°/16°
mar.

12°/17°
mie.

7°/18°
joi

11°/19°
Iasi
acum

14°
lun.

6°/15°
mar.

6°/14°
mie.

7°/16°
joi

10°/17°
Constanta
acum

13°
lun.

10°/14°
mar.

9°/14°
mie.

9°/15°
joi

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

6°/16°
mar.

6°/17°
mie.

5°/17°
joi

5°/17°
Timisoara
acum

18°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°
mie.

11°/19°
joi

9°/21°