Comunicatul Institutului Naţional de Statistică, cuprinzând primele rezultate (provizorii) ale recensământului efectuat în toamna anului trecut, a produs multe comentarii. Discuţiile au durat o zi, după care scena „breaking news-urilor" a fost ocupată de alte evenimente. Realităţile demografice descrise în tabelele INS ne vor afecta însă mult timp de-acum înainte, motiv pentru care voi mai zăbovi asupra lor.
Aşadar, nu suntem 21,4 milioane, aşa cum sunau ultimele date INS (1 iulie 2010), ci 19 milioane. Diferenţa de 2,4 milioane nu se explică printr-o scădere bruscă a populaţiei, în cele 15 luni scurse între cele două date, ci prin diferenţa de metodologie prin care au fost obţinute cele două valori. Datele de statistică publicate periodic de INS se bazează pe cumularea modificărilor din statistica civilă (certificate de naştere şi deces, schimbări de domiciliu) aplicate populaţiei înregistrate la ultimul recensământ (2002). Datele de recensământ se bazează pe înregistrarea persoanelor efectiv prezente la data recensământului. Dacă în privinţa naşterilor şi a deceselor (mişcarea naturală) informaţiile statisticii civile sunt relativ precise, ele sunt total nesatisfăcătoare când e vorba despre schimbările de domiciliu: numeroşi oameni locuiesc în altă localitate decât cea înscrisă în cartea de identitate, fără a se înregistra la Evidenţa Populaţiei, şi cu atât mai puţini anunţă respectivul oficiu atunci când se stabilesc în străinătate. Aşadar, cele 2,4 milioane reprezintă, în linii mari, dimensiunile fenomenului de emigrare a românilor din ultimii 9 ani. (Nu sunt incluse persoanele care se află la muncă în străinătate pentru perioade mai mici de 12 luni.)
Dacă parcurgem lista judeţelor în care diferenţele dintre datele statisticii curente şi cele de la recensământ sunt, procentual, c