Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO FOTO România, în ţinutul lui Dracula. Bistriţa-Năsăud, între scrisoarea cu litere din sânge, Pasul Tihuţa cel pitoresc şi drumuri împărăteşti

Publicat in Adevarul, sâmbătă 20 iulie 2013 · ·

La doar câţiva kilometri de Bistriţa se înalţă semeţ Munţii Bârgăului şi ale sale văi, atent sculptate. După 45 de kilometri parcurşi prin Valea Bârgului, îţi captează atenţia un castel. Este elementul prin care Bram Stoker a legat acţiunea romanului său de meleagurile bistriţene. Ţinutul lui Dracula este descris într-un nou reportaj din cea mai frumoasă campanie „Adevărul” - „125 de locuri pentru care iubim România”.

Începem călătoria spre Pasul Tihuţa, sau Borgo Pass, cum e „stipulat” în romanul Dracula al lui Bram Stoker pe un soare dogorâtor. Acum modern şi cu asfalt ca în palmă, drumul naţional 17 pe care îl străbatem nu sugerează nicio clipă că ar data din 1780, când împăratul habsburg Iosif al II-lea, în cea de-a doua vizită făcută în Ardeal, „comandă” realizarea acestui drum care să lege Ardealul de Bucovina.

De altfel, primii locuitori ai localităţii Piatra Fântânele, unde ne-am propus să ajungem, au fost chiar muncitorii de pe Valea Bârgăului care au trudit la acest drum.

Curbe parcă atent desenate ne însoţesc zeci de kilometri până când zărim Hotel Castel Dracula, primul element care ne sugerează faptul că ne aflăm în „ţinutul lui Dracula”.

Cum şi-a făcut loc în localitatea Piatra Fântânele, o zonă unde activitatea principală este exploatarea forestieră, un castel care vine să-l imite pe cel prezentat de către Bram Stoker în cartea sa?

Povestea lui Dracula

Răspunsul ni l-ar putea da, dacă ar fi încă în viaţă, „baronul” Alexandru Misiuga, pionierul turismului draculist din ţară şi membru fondator al Societăţii „Dracula” din Londra şi al Societăţii „Transilvania Dracula”. Acesta a fost cel care a gândit primele schiţe ale castelului, care a avut din start menirea de a atrage turiştii care se aflau în căutarea celui mai cunoscut personaj din literatură şi cinematografie: Dracula.

Povestea c

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Situație de urgență la Slănic. Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale populației

Press Alert acum o ora
Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale locuitorilor din orașul Slănic. Este vorba despre locuitorii care se află în zona din apropierea craterului apărut în oraș. Autoritățile vor emite avertisment RO Alert. Măsura privind evacuarea a

UPDATE-Macron declară The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru

News.ro acum 4 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP. ”Dacă ruşii se vor duce şi vor străp

Scholz şi Macron vor avea în această seară o cină secretă, înainte de vizita liderului chinez Xi Jinping în Franța și după noile declarații ale liderului francez despre trupele NATO în Ucraina - Politico

HotNews acum 48 minute
Cancelarul german Olaf Scholz se va întâlni joi seară la Paris cu preşedintele francez Emmanuel Macron, în cadrul unui dineu la care vor discuta despre politica Uniunii Europene şi a Chinei, relatează POLITICO, citat de News.ro. Emmanuel Macron disc

Promisiunea lui Donald Trump înainte de alegeri: va face „cea mai mare deportare de migranți” din istoria SUA, dacă se va întoarce la Casa Albă

Ziare.com acum 2 ore
Fostul preşedinte al Statelor Unite şi candidat republican la scrutinul din acest an, Donald Trump, a promis că va face "cea mai mare deportare" de migranţi din istoria ţării dacă se va întoarce la Casa Albă după alegerile din 5 noiembrie, pentru că

Două persoane au murit, după ce mașina în care se aflau a lovit un stâlp, apoi s-a răsturnat. Tragedia a avut loc pe un drum din Argeș

Ziare.com acum 2 ore
Două persoane au murit şi alte două au fost rănite după ce şoferul unui autoturism a pierdut controlul asupra direcţiei de mers pe un drum din judeţul Argeş, iar maşina s-a răsturnat. Accidentul a avut loc în comuna Căldăraru, unde un autoturism a l

Firea, despre scenariul unei înţelegeri ca Cristian Popescu Piedone să nu îşi retragă candidatura: Dacă există, eu nu ştiu de ea. Nu cred că există o astfel de înţelegere

News.ro acum 54 minute
Candidata PSD la Primăria Capitalei Gabriela Firea a afirmat referitor la un posibil scenariu al unei înţelegeri în care Cristian Popescu Piedone să nu renunţe la candidatura sa la PMB, că în cazul în care există o astfel de înţelegere între Marcel

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Vineri va fi judecată această contestaţie - surse

News.ro acum 3 ore
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţi

Gabriela Firea, după ce ultimul sondaj o dă pe locul 3: Bucureştenii au suferit anumite confuzii

HotNews acum o ora
Gabriela Firea a declarat joi că este convinsă că bucureștenii au suferit anumite confuzii, după ce ea a devenit un candidat de ultim moment la Primăria Capitalei, în contextul în care social-democraţii şi liberalii au decis iniţial să susţină candi

Firea: Nu mă destabilizează absolut deloc sondajele de opinie. Mă bazez în primul rând pe bucureştenii care m-au votat acum aproape patru ani

News.ro acum o ora
Candidata PSD la PMB Gabriela Firea a declarat că nu o destabilizează sondajele care îl dau pe Nicuşor Dan favorit în completiţia pentru Primăria Capitalei, deoarece se bazează pe voturile bucureştenilor nemulţumiţi de actualul edil general, cât şi

Reconstrucția Fâșiei Gaza ar dura câteva decenii, estimează ONU. Cât ar putea costa totul. "Amploarea distrugerilor este enormă şi fără precedent"

Ziare.com acum 59 minute
Pusă la pământ după aproape şapte luni de război devastator între Israel şi Hamas-ul palestinian, Fâșia Gaza ar avea nevoie de 30-40 de miliarde de dolari pentru reconstrucție, din cauza amplorii fără precedent a distrugerilor, a estimat joi, 2 mai,

Vremea

București
acum

17°
joi

13°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

25°
joi

12°/25°
vin.

12°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

23°
joi

9°/23°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/21°
Timisoara
acum

23°
joi

12°/23°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°