Adriana Săftoiu se dovedeşte a fi doar un politician normal, tânăr şi de toată isprava. Adică acela care, deocamdată cam izolat, nu ne răpeşte, ci ne dă speranţa. Alegerile îţi lasă acelaşi gust searbăd: sensul şi rostul acestor scrutinuri sunt în mod premeditat decăzute din drepturi sub un balast sufocant de demagogie, incompetenţă, dezbateri incontinente, circ, improvizaţie, nervozitate excesivă, modestie intelectuală, umori, acuzaţii grosolane, candidaturi exotice şamd. Nu-mi imaginez pe ce meleaguri comicul este vânat cu atâta pasiune ca în alegerile româneşti şi prin ce alte campanii se râde atât de abundent ca la noi acasă. Spre exemplu, nu mai pricepi, după recentele alegeri europarlamentare, cui au mai folosit campaniile greoaie, costisitoarea butaforie electorală, torentele de discuţii eminamente pe lângă subiect, emisiunile TV dedicate ofertei întotdeauna consistente de aberaţii, candidaţii care, cu spatele la Bruxelles, au polemizat acerb pe teme inundate de inevitabila Dâmboviţă.
Există însă şi alt fel de campanii, după cum descoperim pe ici, pe colo, şi un alt fel de candidat: harnic, discret, tenace, migălos, responsabil, dedicat misiunii sale. Am găsit un asemenea candidat între coperţile unei cărţi: „Jurnal de campanie“, Editura Trei, 2009. Autorul cărţii, Adriana Săftoiu, a ajuns deputat în urma victoriei într-o circumscripţie uninominală din jud. Prahova. Am savurat, dincolo de eleganţa jurnalistică şi talentul literar probate pe toată întinderea cărţii, povestea unui candidat bine instruit în marketingul electoral şi ştiinţele comunicării.
Un candidat care a intrat firesc şi rapid în conflict cu primari şi consilieri ce-şi adjudecaseră poziţiile în administraţia locală în urma unor campanii concentrate pe pomeni electorale şi pe tot soiul de stereotipii în spatele cărora, în locul principiilor, se ghiceau doar socotelile
