Pentru meciul pe care Pandurii îl susţin mâine în faţa FC Astra Ploieşti, pe lista indisponibililor se află cinci jucători accidentaţi Vasilache, Tilincă, Kutlacic, Ghindeanu şi Tremonti şi doi străini care nu au cartea verde Basara şi Lima.
La accidentările mai vechi cu care se confruntă antrenorul Sorin Cârţu s-a adăugat şi accidentarea lui Vasilache de ieri: „Vasilache a suferit o accidentare de ultimă oră. M-a surprins problema aceasta a lui, pentru că la jocul şcoală nu avea nimic iar acum spune că are dureri inghinale. A trebuit să-l scot din lot şi nu va face deplasarea du echipa. Nu vreau să comentez foarte mult această problemă dar este o chestie subiectivă. Trebuie să facă o poză ecografică şi în funcţie de ce se va vedea acolo putem face comentarii acide sau neacide.”
Tremonti stă zece zile
Accidentat cea mai mare parte a stagiului din Austria, brazilianul Tiago Tremonti a devenit din nou indisponibil în această săptămână el acuzănd dureri inghinale din cauza unei pubalgii. “ Sunt aceste probleme mai vechi cu Tilincă, Ghindeanu, Kutlacic şi Tremonti dar sunt probleme şi cu cei care nu au cartea verde, Basara şi Lima. Tremonti va face o pauză de zece zile de la pregătire pentru că are probleme la inghinali. Ghindeanu care vine după o operaţie şi nu este complet refăcut încă şi nici la zi cu pregătirea, Tilincă la fel va lipsi din cauza unei întinderii iar Kutlacic este şi el accidentat, are o ruptură mai gravă” a explicat Sorin Cârţu problemele de lot cu care se confruntă.
Preocupat mai mult de echipă decât de adversar
Referitor la adversarul din prima etapă al echipei gorjene, Sorin Cârţu a precizat că ştie doar o parte dintre jucătorii adversarului pe care i-a mai pregătit anii trecuţi:” Nu ştiu mare lucru despre ei, le ştiu caracteristicile unor jucători cu care am lucrat. Au fost şi ei în