Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum gătim pentru a ne păstra inima puternică

Publicat in Adevarul, vineri 24 septembrie 2010 ·

Nu doar alegerile alimentare pe care le faci, ci şi modul de preparare şi de păstrare a hranei contribuie la prevenirea şi chiar la stoparea evoluţiei unor afecţiuni cardiovasculare.

România se află pe unul dintre primele locuri în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte mortalitatea cauzată de afecţiuni cardiovasculare, arată o statistică a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS). Iar alimentaţia dezechilibrată, bogată în calorii şi în grăsimi saturate, alături de alţi factori nocivi precum sedentarismul, fumatul, stresul şi consumul de alcool joacă un rol determinant în apariţia bolilor de inimă.

În aceste condiţii, specialiştii susţin că numărul persoanelor afectate de astfel de probleme ar putea fi redus la jumătate prin simpla modificare a stilului de viaţă care implică, desigur, şi adoptarea unui mod corect de alimentaţie.

Mese regulate, sărace în grăsimi şi sare

Din lipsă de timp, obişnuieşti să iei o singură masă pe zi, de obicei cina, iar mâncarea ta preferată este friptura cu cartofi prăjiţi şi, eventual, o prăjitură la desert? Ei bine, aceasta este una dintre marile greşeli de alimentaţie, foarte frecvent întâlnită, şi care duce în timp la apariţia obezităţii, la creşterea nivelului de colesterol şi a tensiunii arteriale şi, în final, la boli cardiovasculare.

Pentru a te hrăni sănătos, încearcă să iei trei mese principale pe zi şi două gustări şi ţine cont de faptul că este indicat să mănânci cel puţin cinci porţii de fructe şi de legume zilnic. Evită pe cât posibil prăjelile, dulciurile concentrate, grăsimile animale şi sarea. Alege în schimb să consumi cât mai mult peşte, lapte degresat, ficat, fructe şi legume proaspete, cereale integrale şi verdeţuri.

Prepară alimentele la abur sau prin frigere

Pentru a păstra o proporţie cât mai mare din nutrienţii şi din vitaminele conţinute de alimente, este indicat să le

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Forţele israeliene anunţă că au controlul asupra punctului de trecere Rafah din Fâşia Gaza

News.ro acum o ora
Forţele israeliene au preluat controlul asupra părţii palestiniene a punctului de trecere Rafah, de la graniţa cu Egiptul, în sudul Fâşiei Gaza, informează The Times of Israel. Armata israeliană a confirmat că Brigada sa blindată 401 a capturat marţ

ANM - Temperaturi uşor peste cele obişnuite în toată ţara, începând de la jumătatea lunii mai / Unde va ploua

News.ro acum o ora
Meteorologii anunţă temperaturi uşor peste cele obişnuite în toată ţara, începând de la jumătatea lunii mai, inclusiv în primele trei zile din aprilie. Conform prognozei pe patru săptămâni anunţate marţi, în săptămâna, 6 - 13 mai, va fi mai cald dec

Klaus Iohannis este în vizită de lucru la Washington și va avea o întrevedere cu preşedintele SUA la Casa Albă

Wall-Street.ro acum 31 minute
Preşedintele Klaus Iohannis se va afla, timp de două zile, într-o vizită de lucru la Washington, prilej cu care va fi primit la Casa Albă, de preşedintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, transmite Agerpres. Potrivit unui comunicat al Adminis

SUA şi majoritatea ţărilor UE vor boicota învestirea lui Putin din cauza războiului din Ucraina

News.ro acum 4 ore
Statele Unite şi majoritatea naţiunilor din Uniunea Europeană vor boicota ceremonia de la Kremlin de depunere a jurământului de învestitură a lui Vladimir Putin pentru un nou mandat de şase ani în funcţia de preşedinte, marţi, însă se aşteaptă ca Fr

Vremea devine mai caldă decât normalul perioadei, dar va ploua mult în următoarele două săptămâni

Mediafax acum o ora
Vremea în următoarea lună va fi mai caldă decât normalul perioadei, dar va ploua mult în primele două săptămâni. ANM a emis prognoza pentru perioada 6 mai - 3 iunie.

ONU transmite Israelului un mesaj fără echivoc: "Invadarea terestră a oraşului Rafah ar fi intolerabilă"

Ziare.com acum 2 ore
"Invadarea" oraşului Rafah, din sudul Fâşiei Gaza, unde Israelul a promis că va desfăşura o vastă operaţiune terestră, ar fi "intolerabilă", a insistat luni secretarul general al ONU, Antonio Guterres, îndemnând Israelul şi Hamas la un "efort suplim

Tesla face o nouă rundă de concedieri, după ce Elon Musk deja a desfiinţat un departament întreg

HotNews acum 2 ore
Producătorul de vehicule electrice Tesla deţinut de miliardarul Elon Musk a lansat luni o nouă rundă de concedieri, în departamentele de software, service şi inginerie, a relatat luni Electrek, citând e-mailuri şi surse care cunosc această problemă,

Temperaturi ridicate în Banat, dar și mai multe precipitații. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum o ora
Foto: arhivă Vremea în următoarea lună va fi mai caldă decât normalul perioadei, dar va ploua mult în primele două săptămâni. ANM a emis prognoza pentru perioada 6 mai – 3 iunie. Săptămâna 6 – 13 mai Valorile termice se vor situa ușor peste mediile

Emmanuel Macron şi Xi Jinping cer un "armistiţiu olimpic" la nivel mondial pe durata Jocurilor Olimpice de la Paris

Mediafax acum 10 ore
Preşedintele Chinei, Xi Jinping, şi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, au făcut apel la "un armistiţiu" în Ucraina şi în alte conflicte globale în timpul Jocurilor Olimpice de la Paris. Macron i-a mulţumit omologului său chinez pentru că i-a sus

Putin depune jurământul pentru un nou mandat. Statele Unite și mai mute țări europene vor să boicoteze ceremonia

Ziare.com acum o ora
Statele Unite şi majoritatea naţiunilor din Uniunea Europeană vor boicota ceremonia de la Kremlin de depunere a jurământului de învestitură a lui Vladimir Putin pentru un nou mandat de şase ani în funcţia de preşedinte, marţi, însă se aşteaptă ca Fr

Vremea

București
acum

19°
mar.

15°/27°
mie.

13°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/21°
Iasi
acum

17°
mar.

13°/27°
mie.

8°/16°
joi

10°/19°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

16°
mar.

12°/20°
mie.

12°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

14°
mar.

13°/20°
mie.

10°/15°
joi

8°/13°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

18°
mar.

14°/23°
mie.

12°/19°
joi

11°/18°
vin.

10°/20°