Nu am auzit în viaţa mea clopote bătînd mai explicit a mort! "Cine o fi murit?" - se interesează un vecin, încrucişîndu-se din întîmplare cu un altul la colţul uliţei. "Tot vreunul de-al nostru..." - îşi dă cu părerea celălalt şi trece mai departe. O luăm de-a lungul Dunării, spre plaja de la vărsare, unde la ora cinci, din cîte am auzit, va avea loc o nuntă. Sînt doi tineri din Bucureşti care s-au cunoscut aici şi acum s-au întors să se căsătorească. "De 30 de ani nu s-a pomenit aşa ceva la noi!" - mă anunţase dimineaţa Tibi. Cei 30 de ani erau mai degrabă expresia imemorialului decît o dată precisă. Dacă or fi îngrijiţi la cap... - s-a îndoit el apoi cu voce tare. Ajungem exact cînd mireasa este adusă cu barca pe Dunăre. E frumoasă şi emoţionată. Preotul satului, tînăr şi el, instalat de curînd de la Tulcea, începe slujba. "Aşa-i tradiţia aici!" - explică un domn în şort tinerei sale soţii. Mă întreb în sinea mea despre ce tradiţie o vorbi. Doar aşa ceva nu s-a mai întîmplat "în ultimii 30 de ani"! Cred că s-au adunat pe plajă toţi turiştii care s-au întîmplat în sat. Sînt şi cîteva mătuşi cu nepoţii de mînă, care privesc şi comentează în soiul lor de ucraineană. Pierdut între plaja imensă şi marea nesfîrşită, grupul are expresivitatea unei scene de film, ceva între Wajda şi Kusturica. Cîteva zeci de aparate digitale de fotografiat imortalizează scena. O tipă îmbrăcată ca un corespondent de presă în jungla amazoniană filmează tot, făcîndu-şi loc prin mulţime cu gesturi hotărîte. Probabil un canal de televiziune care nu a vrut să rateze acest eveniment exotic. O tînără topless îşi deplasează alene tanga de-a lungul ţărmului. Pentru un minut sau două privirile

se deplasează şi ele, scrutînd dezinteresat ţărmul. Apoi revin la nuntaşi, care se urcă în "trocarici" - un soi de titi-car tras de tractorul răposatei ferme zootehnice, iniţiativa unui profesor d