Alexandru Noapteş, fostul bos de la CFR Călători, nu poate justifica aproape 2,8 milioane de euro din averea sa. El a cheltuit 40.000 de dolari în doar trei zile la New York. Veniturile totale obţinute în perioada 2005-2009 de către Alexandru Noapteş, împreună cu soţia sa, au fost de aproximativ 232.385 de euro, iar cheltuielile au fost de 3.027.986 de euro.
Agenţia Naţională de Integritate (ANI) cere Curţii de Apel Bucureşti începerea acţiunii de control cu privire la averea dobândită şi veniturile realizate de familia lui Alexandru Noapteş, fost director al CFR Călători, membru PDL - în aripa lui Vasile Blaga. Inspectorii ANI au cerut date de la primării, Cadastru, Direcţii de Taxe şi Impozite Locale, Direcţia de Înmatriculare a Vehiculelor, Biroul Notarilor Publici şi au verificat toate conturile bancare din România ale familiei Noapteş. Oficialii au descoperit, astfel, mai multe achiziţii de imobile şi autoturisme scumpe şi cheltuieli extravagante.
Spre exemplu, în 2005, primul an în care Noapteş era şef la CFR Călători, familia acestuia a avut venituri de 111.817 lei şi cheltuieli de 2.077.211 lei. Noapteş a achiziţionat în 2005 două apartamente de patru camere în Capitală, cu 300.000 de euro şi respectiv 255.840 de lei (64.000 de euro) şi un loc de parcare de 30.000 de euro.
Călătorii şi achiziţii de imobile
Tot în 2005, familia Noapteşa a cheltuit 28.118 lei (7.000 de euro) pentru călătorii la Budapesta, Frankfurt, Paris şi Viena. În octombrie 2005, 50.000 de euro au fost depuşi într-un card pe numele Manuelei Noapteş. Banii au fost folosiţi exclusiv pentru cumpărături în magazine de fiţe cum ar fi Escada, Lugano, Versace, Montblanc, Armani, Saks Fifth Avenue, Chanel, Emilio Pucci, Gucci din Viena, Paris, Thessaloniki, Milano, New York, Istanbul şi Bucureşti. În următorii ani, achiziţiile imobiliare ale familiei Noapteş