Mii de tone de mere furate din Palocsay se vând, şi în acest an, în pieţele clujene. De 21 de ani soarta merelor din livada Palocsay este aceeaşi - în fiecare toamnă cele 198 de hectare se transformă într-o livadă cu autoservire, fără ca cineva să ia vreo măsură.
„Noi am încercat să menţinem livada pe producţie, dar nu am putut face faţă furturilor. Anul acesta s-au furat cantităţi uriaşe, merele din Palocsay se vând în pieţele din Cluj", spune Eugenia Hârşan, directorul Staţiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultura Cluj.
Dezinteresul, la ordinea zilei
Grigore Onaciu, directorul Direcţiei Agricole de Dezvoltare Rurală Cluj, spune că în momentul de faţă producţia nici nu mai e atât de mare, pentru că livada a ieşit din uz. „Practic, nefiind întreţinută livada, merele nu sunt valorificate şi aşa s-a ajuns ca nici măcar să nu mai fie o problemă cu furturile de acolo, pentru că nu prea mai au ce fura", explică Onaciu. Chiar şi aşa, Eugenia Hârşan spune că livada s-ar putea reface, doar că „nu există nicio direcţie din punct de vedere al politicilor de la nivel central".
Autorităţile locale, confuze
Problemele în Palocsay au început în 1990, când foştii proprietari şi-au revendicat terenurile naţionalizate. Pentru că pe parcursul proceselor au apărut o serie de alte legi, proprietarii de drept nu au reuşit să îşi obţină până acum titlurile de proprietate. Aşa s-a ajuns ca livada să ajungă în acest moement un pământ al nimănui.
Viceprimarul Laszlo Attila, preşedintele comisiei locale de fond funciar, spune că la ora actuală au fost soluţionate toate cererile, pe toate legile şi urmează să se definitiveze planul parcelar. „Eu zic că în câteva săptămâni se finalizează punerile în posesie, doar asta mai trebuie făcut", susţine viceprimarul. Totuşi, situaţia este prezentată altfel de reprezentanţii Prefec