Vintilă Mihăilescu, Scutecele naţiunii şi hainele împăratului. Note de antropologie publică, Polirom, Iaşi, 2013, 224 pag.
Adunînd articolele din „Dilema veche“ din intervalul 2006-2012, Vintilă Mihăilescu scoate o antologie nostimă despre ciudăţeniile vieţii publice din România. Cu o cultură antropologică care îl califică drept observator versat al fenomenelor colective, profesorul universitar de la SNSPA trece prin analiză o varietate babilonică de teme actuale: manele, cîini maidanezi, înmormîntări, obiceiuri culinare (de la sarmale şi porcul de Cră- ciun pînă la etosul grătarului), clanuri ţigăneşti, vrăjitoare, campanii de vaccinare, recorduri neaoşe, sondaje de opinie, invective pe internet, parveniţi moderni, dispariţia ţărănimii, revoltele de stradă etc.
Simpla lor enumerare te aruncă într-o junglă pe care ai fi înclinat s-o consideri fictivă dacă nu ar fi bucăţică ruptă din realitate. Dar, în ciuda diversităţii luxuriante a subiectelor, autorul e fidel metodei sociologice, căutînd tiparul din spatele evenimentelor, adică mentalitatea dindărătul comportamentului. Ipoteza de lucru e mai mult psihologică decît sociologică, căci omul sfinţeşte locul şi că orice act descinde din spirit, caz în care trebuie să aflăm spiritul ca să înţelegem actul public. Numai că spiritul e în capul oamenilor, şi dacă cetatea se duce de rîpă e pentru că ceva e stricat în mintea noastră. Res publica e pînă la urmă o chestiune de positio mentis, de „dispoziţie“ lăuntrică, iar cînd omul îşi mutilează locul, ceva nu e în regulă cu dispoziţia.
Pentru Vintilă Mihăilescu „dispoziţie“ înseamnă presupoziţii mentale, un soi de reprezentări mai mult sau mai puţin conştiente care împing gloata în direcţia unor fapte, şi nu în direcţia altora. De aceea, ce contează în descrierea bazarului cu exponate exotice din Scutecele naţiunii şi hainele împăratului sînt scheme
