Criza globala, care a cuprins spatii ample pe planeta, a scos in evidenta numeroase carente ale globalizarii, fara sa infirme insa economia globala ca obiectiv de prim ordin in anii 2000. Totodata a reliefat si numeroase carente ale economiei noastre, fara sa infirme saltul facut de Romania timp de noua ani unul dupa altul, din 2000 si pana in vara lui 2008, determinat de tandemul crestere economica - dezinflatie, pe fondul unui consum in exces sustinut de fluxurile financiare ce au intrat continuu in tara. Criza ne-a lovit insa si pe noi, asa cum a lovit intreaga lume, obligandu-ne sa recurgem la restrictii si la masuri de urgenta. Sub impactul crizei, societatea noastra incepe sa inteleaga, in sfarsit, ca politicile fiscala, salariala, monetara si de restructurare sunt complementare; si ca ele se potenteaza reciproc. Combinarea optima a acestor politici fiind obligatorie pentru cresterea economica neinflationista, fie ea si negativa un timp, dublata de o oferta de noi locuri de munca, de coeziune sociala, care pot fi masuri eficiente de iesire din criza.
De curand, guvernatorul BNR a facut o afirmatie pe care a catalogat-o ca fiind realist-optimista. A spus ca economia noastra a rezistat bine unui proces dur de ajustare. Cum nevoia de vesti bune a devenit atragatoare, intr-o aglomeratie dureroasa de vesti rele, au aparut repede voci, optimiste dar nu si realiste, care sa afirme, invocandu-l pe guvernatorul BNR, ca in Romania a inceput redresarea economica. Realitatea este ca pana la redresare mai e ceva drum de strabatut. Acum economia noastra sufera un proces de ajustare (adica de terapie intensiva) si intr-adevar rezista bine.
Sa judecam. Ajustare inseamna, de fapt, un efort de adaptare a economiei la conditiile noi impuse de criza. Un proces dur, chiar extrem de dur, care a inceput cu restrangerea soldului negativ suferita de contul curent al bala
