Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgovişte:O treime dintre taximetrişti sunt ilegali

Publicat in Adevarul, miercuri 21 octombrie 2009 ·

Cei 400 de taximetrişti cu autorizaţie sunt terorizaţi de cei 200 care circulă ilegal. Aceştia se postează aproape de staţiile special amenajate fură clienţii celor cu actele în regulă. Taximetriştii-pirat târgovişteni se orientează în funcţie de tariful oficial şi scad la preţ cu 1 sau 2 lei. Taximetria la negru a devenit o afacere profitabilă pentru  aproximativ 200 de târgovişteni care transportă persoane fără a deţine vreun  atestat.

Cei mai mulţi dintre ei se postează la Halta Teiş, Doi Brazi, Ienăchiţă Vacărescu şi Ialomiţa. În timp ce piraţii câştigă bani din practicarea taximetriei la negru, cei 400 de taximetrişti care circulă legal stau ore în tregi de pomană în parcările special amenajate. „ Piraţii vin şi se aşează aproape de staţiile noastre şi ne fură posibilii clienţi. Daca până acum numărul comenzilor era cât se poate de mic, acum este aproape inexistent. Oamenii se înghesuie mai degrabă să circule cu cei care practică taximetria la negru pentru ca ei au tarife mai mici decât noi. Spre exemplu, eu am tariful de 1,74 de lei pe kilometru si de la piaţă la Caraiman iau cam 6 lei. Ei bine, piratul socoteşte si vine cu ofertă de 5 lei sau 4,5 lei şi noi stăm pe tuşă“, se plânge Nistor Marcu, un taximetrist în vârstă de 43 de ani.

Piraţii sunt de două feluri

Dacă cei care practică taximetria în mod legal sunt toţi pe aceeaşi lungime de undă, piraţii se împart în două categorii. Din prima categorie fac parte cei care transportă persoane fără a deţine atestat în acest sens. În categoria a doua intră piraţii care sunt licenţiaţi în comunele limitrofe ale judeţului Damboviţa, Răzvad şi Pucioasa. Numai că, în Târgovişte, licenţele lor sunt nule.

„O mare parte din vină o au şi Primăriile care emit licenţe fără ca acestea să fi solicitat la rândul lor propria licenţiere de la Asociaţia Naţionala Română de Taximetr

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - FCSB a învins Farul şi este campioană din nou, după nouă ani de la precedentul titlu. Imaginile bucuriei din vestiar / Reacţia lui Gigi Becali - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Formaţia FCSB a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 echipa Farul Constanţa, în etapa a şaptea a play-off-ului Superligii, şi a câştigat titlul de campioană. Precedentul titlu al bucureştenilor data din 2015. În actualul sezon,

FCSB este noua campioană a României! Reacția lui Gigi Becali când a văzut că echipa lui a luat titlul după 9 ani: „Slavă Ție, Doamne”

Cancan acum 4 ore
FCSB este noua campioană a României! Echipa lui Gigi Becali a învins-o pe Farul Constanța, scor 2-1, și astfel și-a asigurat matematic primul loc în clasament. Formația lui Elias Charalambous a pus mâna pe titlu după 9 ani! Ce spune finanțatorul roș

O cisternă din Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat pe DN 2, la Mărășești. Șoferul a MURIT pe loc

Gandul acum 6 ore
O cisternă înmatriculată în Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Mărășești. a fost implicată într-un accident la Mărășești. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea au

VIDEO Hamas publică o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni răpiți pe 7 octombrie

HotNews acum 5 ore
Mișcarea islamistă palestiniană Hamas a publicat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în timpul atacului său asupra sudului Israelului la 7 octombrie și pe care i-a dus în Gaza, potrivit AFP. Fotografii

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 9 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

FCSB campioană: Becali – Nu mă interesează titlul dacă nu mă duc în cupele europene. Trebuie să iau 7-8 jucători neapărat

News.ro acum 5 ore
Gigi Becali a declarat, sâmbătă seară, după ce FCSB a câştigat titlul, că trebuie neapărat să aducă la echipă şapte sau opt jucători, deoarece doreşte ca în sezo ul viitor echipa să ajungă în cupele europene cât mai departe. “Noi nu trebuie să uităm

Biroul Electoral a respins candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei

Ziua Constanta acum 6 ore
Biroul Electoral al Municipiului București a respins sâmbătă, 27 aprilie, candidatura senatoarei Diana Șoșoacă la funcția de primar general al Capitalei. Potrivit unor surse oficiale, dosarul de candidatură al Dianei Șoșoacă ar fi incomplet. De la

Plângere la CNCD împotriva lui Marcel Ciolacu: „Nu voi accepta să transforme locuitorii din Moldova în subiect de bancuri”

HotNews acum 5 ore
Filip Hăvârneanu, deputat USR de Iași, a anunțat că a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) privind afirmația lui Marcel Ciolacu că „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos /

Ce suspans! Floretista Mălina Călugăreanu s-a calificat cu emoții la Jocurile Olimpice de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Mălina Călugăreanu (27 de ani) s-a calificat azi la Jocurile Olimpice 2024, câștigând turneul „6 Tickets to Paris” de la Differdange (Luxemburg), competiție continentală care trimite la Paris câte un scrimer european de la fiecare armă.

Motivul pentru care un bărbat a fost reținut în Iași la puțin timp după ce a fost eliberat din închisoare

HotNews acum 9 ore
Un bărbat a fost reținut de polițiștii din Iași la scurtă vreme după ce a fost eliberat din închisoare după a fost prins în flagrant în timp ce deţinea şi transporta heroină. Persoană arestatăFoto: Jochen Tack / Alamy / Alamy / Profimedia Potrivit D

Vremea

București
acum

12°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

13°/20°
Iasi
acum

12°
dum.

11°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

11°
dum.

11°/17°
lun.

12°/16°
mar.

12°/14°
mie.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

dum.

6°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
mie.

8°/17°
Timisoara
acum

dum.

7°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/22°