Cum lucrezi? Descrie-mi camera ta de lucru. Te izolezi scriind? Cum iti imparti spatiul cu Ruxandra Cesereanu, sotia ta, care lucreaza la alte teme? Ai tabieturi? Superstitii inainte de inceperea unui text?
In vremurile antediluviene (sau antedecembriste), de dinaintea aparitiei noii specii a computerelor, pe cind ma aflam la Cluj (ca student), la Bistrita sau la Sibiu, scriam inchis in camera mea, izolindu-ma ca intr-un cocon de melasa. Stingeam toate luminile (cind nu era pur si simplu pana de curent) si ramineam incapsulat in sfera cu iradiere ruginie a unei veioze. In sclipirile ei nocturne de feerie imi – vorba lui Calinescu – „aromeam“ creierul, lasind sa ma bintuie figurile fantomatice ale Adelei Margus si Luizei Textoris (personajele mele din ciclul Noctambulii) si ratacind, cu ochii intredeschisi, prin orasele submarine ale viselor.
Cu (r)evolutia computerelor, peisajul s-a schimbat, am iesit din spatiul scufundat al semiintunericului si am inceput sa scriu in lumina tare a ecranului si a mintii lucide. Toate textele teoretice si critice le bat acum direct pe tastatura, ceea ce ma obliga la o mai mare claritate a frazei si limpezime a ideilor, mai ales atunci cind scriu in franceza. Pentru proza sau jurnale de vise continuu insa sa ma izolez intre paginile scrise de mina ale unui caiet in care pilpiie inca bulbul de lumina nocturna al veiozei mele mentale. Cum impart apartamentul cu Ruxandra? Simplu: ea sta in camera ei de „vrajitoare“, eu in camera mea de yoghin.
Ce a insemnat Sibiul in economia vietii tale? Intreb si fiindca orasul va deveni in 2007, cum stim, „capitala europeana a culturii“.
Sibiul este pentru mine, precum Troia, un oras cu poate nu 27 sau 29 de niveluri arheologice, dar cu cel putin trei. Stratul de la suprafata, cel scaldat de lumina zilei normale, este Sibiul de astazi, unde ma duc sa ma intilnesc
