Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un avion a luat foc după o ATERIZARE RATATĂ: Cel puţin 10 persoane au fost rănite grav (VIDEO)

Publicat in Ziarul de Iasi, duminică 7 iulie 2013 ·

Un Boeing 777 al conpamiei aeriene Asiana Airlines a luat foc pe aeroportul internaţional din San Francisco după ce a ratat aterizarea sâmbătă după-amiază, conform autorităţii federale a aviaţiei (FAA).

Cel puţin 10 persoane au fost rănite grav după ce avionul Boeing 777 al companiei sud-coreene Asiana Airlines a ratat aterizarea şi a luat foc pe aeroportul din San Francisco, conform unui comunicat medical citat de CNN în pagina electronică.

Spitalul general din San Francisco tratează opt adulţi şi doi copii, cu toţii aflaţi în stare critică, conform unui comunicat al spitalului. Şase dintre pacienţi sunt femei şi patru bărbaţi.

US Coast Guard a transportat o persoană la spitalul Stanford, a declarat un purtător de cuvânt.

Postul BBC News transmite în pagina electronică un bilanţ de cel puţin un mort şi 30 de răniţi, citând un diplomat sud-coreean.

Înregistrârile audio ale schimburilor dintre turnul de control al aeroportului şi zborul 214 sugerau că cei aflaţi la sol ştiau că există vreun fel de problemă, promiţând că "vehicule de urgenţă răspund".

"Toată lumea este pe drum", afirma controlorul de trafic aerian, conform site-ului Live ATC.net, un site care oferă înregistrări audio ale controlorior de trafic aerian, citat de CNN.

Printre pasagerii aflaţi la bord se număra şi vicepreşedintele adjunct al companiei sud-coreene Samsung, David Eun, care a postat pe contul său de Twitter o poză cu epava avionului însoţită de mesajul "Tocmai m-am prăbuşit pe SFO. Coada s-a rupt. Majoritatea pasagerilor par bine. Eu sunt bine. Incredibil...". Acesta a mai adăugat "Pompierii şi echipele de salvare sunt peste tot. Evacuează răniţii. Nu m-am mai simţit aşa de la 9/11", conform mesajelor postate de Eun pe Twitter, citate de BBC News.

FAA a confirmat că accidentul s-a produs la aterizare. Zborului numărul OZ214 avea la bord 290 d

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Calendar-Ortodox Învierea Domnului nostru Iisus Hristos (Sfintele Paști). Ce sfinți mai sunt sărbătoriți astăzi

Ziua Constanta acum 2 ore
În Sfânta și Marea Duminică a Paștilor prăznuim Învierea cea dătătoare de viață a Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Stihuri: Hristos pogorând la luptă cu iadul, singur. După ce a luat pradă multă de biruință, S-a ridicat

Horoscop pentru duminică, 05 mai 2024. Cum va fi prima zi de Paște pentru fiecare zodie în parte

Ziua Constanta acum 2 ore
Berbec In weekend, rezervă-ți momente numai pentru tine si activitatile dragi sufletului tau. Plimbă-te prin locurile preferate, alcatuieste planuri personale si profesionale noi, înoiește-ți garderoba, opereaza o schimbare in înfățișarea ta si in s

Marcel Ciolacu, mesaj de Paşte: Este o celebrare a comuniunii, care ne îndeamnă la solidaritate şi grijă faţă de aproapele nostru. Învăţămintele creştine ne amintesc că împreună putem să depăşim greutăţile vieţii şi ne dau speranţă într-un viitor mai bun

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, în mesajul de Paşte, că această sărbătoare este ”o celebrare a comuniunii, care ne îndeamnă la solidaritate şi grijă faţă de aproapele nostru”. ”Învăţămintele creştine ne amintesc că împreună putem să depăşim greutăţ

Incident în prima zi de Paște în Stațiunea Mamaia! Un tânăr, transportat la spital (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 27 minute
Un tânăr a ajuns în prima zi de Paște la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța după ce s-a rănit în stațiunea Mamaia. Potrivit martorilor, tânărul a devenit agitat în timp ce se afla într-un autobuz CT BUS ce circulă prin stațiunea Mamaia.

Tradiţii de Paşti: se ciocnesc ouă roşii sau vine Iepuraşul?

Mediafax acum 2 ore
În comunităţile tradiţionale, ciocnitul ouălor se face după reguli care diferă de la o zonă la alta, dar, oricum, respectarea lor este obligatorie: cine are prima lovitură (de obicei, bărbatul mai în vârstă), ce părţi ale ouălor să fie lovite, ciocn

Accident mortal în ziua de Paşti: maşina condusă de un bărbat a fost lovită de tren în Sibiu

Mediafax acum o ora
Potrivit Poliţiei Sibiu, accidentul deosebit de grav s-a produs pe DN 14, la trecerea cu calea ferată dintre localităţile Ruşi şi Şeica Mare. Din primele cercetări, în timp ce conducea o autoutilitară dinspre Mediaş spre Sibiu, un bărbat în vârstă d

Patriarhul Daniel, la Slujba Învierii: Iisus cel Înviat din morţi este permanent prezent în Biserica Sa

Adevarul acum 2 ore
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a afirmat, duminică, în cuvântul de învăţătură rostit la Slujba Învierii de la Catedrala Patriarhală, că Iisus Hristos cel Răstignit şi Înviat este totdeauna prezent în Biserica Sa, în mod deosebit prin

Când se întorc elevii la școală după vacanța de Paște

Gandul acum o ora
Elevii și preșcolarii se vor întoarce la cursuri pe data de 8 mai, după Sărbătorile Pascale. În ultimul modul al anului școlar 2023-2025, cel cu numărul 5, elevii vor reveni la cursuri de luni, 8 mai 2024 până vineri, 21 iunie 2024. Vacanța mate va

O femeie din Vaslui a fost lovită mortal de o mașină în noaptea de Înviere, în drum spre biserică

Ziare.com acum o ora
Femeia în vârstă de 85 de ani a murit, în noaptea de Înviere, după ce a fost lovită de o mașină pe drum spre biserică. Aceasta mergea la slujba de Înviere în localitatea vasluiană Vulturești. Accidentul a avut loc înainte de miezul nopţii, în locali

IGSU: 1.470 de intervenţii înregistrate în ultimele 24 de ore, în creştere cu 7% faţă de perioada similară a anului trecut/ În Bucureşti, o persoană a fost găsită carbonizată în urma unui incendiu izbucnit de la o lumânare aprinsă şi nesupravegheată

News.ro acum o ora
Echipajele inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă au avut, în ultimele 24 de ore, 1.470 de intervenţii, numărul fiind în creştere cu aproximativ 7% faţă de perioada similară a anului trecut. În Bucureşti, un incendiu izbucnit de la o lumânare lă

Vremea

București
acum

18°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

16°/20°
Iasi
acum

19°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
mie.

14°/18°
Constanta
acum

16°
dum.

11°/16°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/14°
Timisoara
acum

20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

14°/17°