Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Priorităţile PC: Blocarea legii parteneriatului civil şi majorarea alocaţiei pentru copii

Publicat in Romania Libera, luni 2 septembrie 2013 ·

Blocarea legii parteneriatului civil, majorarea alocaţiei pentru copii şi schimbarea legislaţiei pe tema extremismului maghiar, sunt principalele priorităţi legislative şi politice ale Partidului Conservator în noua sesiune parlamentară.

Odată cu începerea sesiunii parlamentare, PC a anunţat, printr-un comunicat de presă, priorităţile pentru sesiunea în curs:

1. Demersul legislativ prin care bunicii pot beneficia de indemnizaţia pentru creşterea copilului, în condiţiile în care parinţii doresc să revină mai repede la locul de muncă. Propunerea vine în sprijinul creşterii natalităţii, în sensul încurajării tinerelor familii de a avea copii, în condiţiile în care Fondul ONU pentru Populaţie avertizează România asupra fenomenului îmbătrânirii populaţiei şi a degradării structurii acesteia pe vârste;

2. Împiedicarea oricărui demers legislativ în favoarea căsătoriilor între persoane de acelaşi sex;

3. Blocarea, printr-o legislaţie mai explicită şi cuprinzătoare, a extremismului şi revizionismului maghiar;

d. Limitarea, pe cât posibil, prin luptă politică şi parlamentară, a abuzurilor preşedintelui Traian Băsescu;

4. Susţinerea proiectului guvernamental vizând vânzarea terenului agricol inclusiv către cetăţeni străini – proiect important pentru Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale condus de preşedintele Partidului Conservator.

5. Majorarea alocaţiei pentru copii.

Totodată, pe lista de priorităţi a Partidului Conservator se află creşterea nivelului de absorbţie a fondurilor europene precum şi eficientizarea măsurilor împotriva evaziunii fiscale.

Blocarea legii parteneriatului civil, majorarea alocaţiei pentru copii şi schimbarea legislaţiei pe tema extremismului maghiar, sunt principalele priorităţi legislative şi politice ale Partidului Conservator în noua sesiune parlamentară.

Odată cu începerea sesiuni

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un bărbat din Feteşti a murit încercând să facă o bombă artizanală / Materialele folosite i-au explodat în locuinţă

HotNews acum 5 ore
Un bărbat de 44 de ani din judeţul Ialomiţa a murit încercând să facă o bombă artizanală în locuinţă. Materialele folosite au explodat. În imobil anchetatorii au găsit articole pirotehnice şi elemente de muniţie, potrivit News.ro. Politie cu girofar

David Popovici a câştigat proba de 200 m liber din cadrul etapei de Mare Nostrum de la Barcelona - VIDEO

News.ro acum 6 ore
David Popovici a câştigat, miercuri, proba de 200 m liber din cadrul etapei de la Barcelona a circuitului Mare Nostrum. Popovici a fost cronometrat cu timpul 1:44.74, record al competiţiei. Pe locul doi s-a clasat sud-coreeanul Sunwoo Hwang (1:45.68

UPDATE - Cum a justificat Curtea de Apel Ploieşti scoaterea din arest a fiilor vrăjitoarei Sidonia, acuzaţi de crima din Padina: Gravitatea faptelor nu poate constitui singurul temei de apreciere a pericolului / Ei susţin că se aflau în legitimă apărare

News.ro acum 5 ore
Judecătorii Curţii de Apel Ploieşti, care au decis scoaterea din arest preventiv a celor trei fraţi cunoscuţi în lumea interlopă care au ucis un om la o petrecere dintr-o pensiune din judeţul Dâmboviţa admit că există probe că cei trei au comis fapt

Cerşetor din judeţul Sibiu, cercetat pentru dare de mită / A vrut să dea unui poliţist 100 de euro pentru a nu-l amenda / Le-a cerut agenţilor să-l ducă acasă cu autospeciala de Poliţie

News.ro acum 10 ore
Un bărbat de 72 de ani din judeţul Sibiu este cercetat pentru dare de mită, după ce a vrut să dea unui poliţist 100 de euro pentru a nu fi amendat pentru cerşetorie. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu au dispus, miercuri, reţinerea

Sfidare în Georgia: Circa 200 de ONG-uri anunţă că nu se vor supune legii "influenţei străine"

News.ro acum 5 ore
Circa 200 de ONG-uri georgiene au anunţat miercuri că vor refuza să se supună legii privind "influenţa străină", adoptată cu o zi înainte la iniţiativa partidului de guvernământ, deşi au fost săptămâni de manifestaţii prin care populaţia şi-a exprim

Adriean Videanu şi Ioan Niculae, achitaţi definitiv în Dosarul Romgaz

News.ro acum 10 ore
Omul de afaceri Ioan Niculae şi fostul ministru Adriean Videanu au fost achitaţi definitiv miercuri, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în Dosarul Romgaz.

Moarte groaznică pe aeroportul Schiphol din Amsterdam. O persoană a fost aspirată de motorul pornit al unui avion

News.ro acum 3 ore
O persoană a murit după ce a ajuns în motorul unui avion în funcţiune pe aeroportul Schiphol din Amsterdam, a anunţat miercuri compania aeriană olandeză KLM, relatează SkyNews şi BBC. Într-o postare pe X, aeroportul Schiphol a descris incidentul ca

Ambasadorul SUA la NATO: Nu toţi aliaţii sunt dispuşi să-l susţină pe Mark Rutte, dar nu trebuie să ne alarmăm. Mă aştept ca procesul de selecţie a secretarului general să fie încheiat până la summitul din iulie

News.ro acum 4 ore
Ambasadoarea SUA la NATO, Julianne Smith, a declarat miercuri că aliaţii continuă să discute despre candidaturile la şefia NATO a premierului olandez Mark Rutte şi a preşedintelui României Klaus Iohannis şi a recunoscut că, deşi favorit clar, şeful

Două reactoare de 16 milioane de euro, puse în funcțiune la Petromidia

Wall-Street.ro acum 7 ore
Rompetrol Rafinare a introdus în fluxul operaţional al rafinăriei Petromidia două reactoare moderne, parte din instalaţia de Hidrofinare Distilat de Vid (HDV), care urmează să atingă parametri operaţionali optimi în cel mai scurt timp, investiţia ri

Finala Conference League: scor alb după 90 de minute. Olympiakos Pireu şi AC Fiorentina vor juca prelungiri

News.ro acum 4 ore
Echipa greacă Olympiakos Pireu se află la egalitate cu formaţia italiană AC Fiorentina, scor 0-0, după 90 de minute, în finala Conference League, care se dispută la Atena. S-a intrat în cele două reprize de prelungiri. Niciuna dintre cele două forma

Vremea

București
acum

15°
joi

15°/25°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

20°/32°
Iasi
acum

13°
joi

12°/22°
vin.

13°/28°
sâm.

15°/30°
dum.

18°/30°
Constanta
acum

13°
joi

13°/20°
vin.

16°/24°
sâm.

18°/24°
dum.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

13°/20°
vin.

13°/25°
sâm.

14°/25°
dum.

14°/23°
Timisoara
acum

15°
joi

14°/25°
vin.

14°/24°
sâm.

15°/28°
dum.

15°/25°