Aşa liniştit şi disciplinat cum pare el la prima vedere, PD-L fierbe la foc mic. Apropierea congresului a dat startul unei lupte surde pentru acapararea de facto a puterii în interiorul formaţiunii portocalii. Plesnelile se rezolvă, cu precădere, prin media. Imediat după arestarea lui Antonie Solomon (care bate-n ambele tabere), când Hotnews a plesnit-o pe Udrea, am scris şi spus, sigur pe mine, că nu pun botul la răfuielile interne. M-am aşteptat, la fel de public, la un răspuns pe măsură.
N-a durat mult şi acţiunea a fost urmată de reacţiune, c-aşa scrie la manualul de fizică. Tripleta de aur BVB şi-a furat-o, cu titlu de avertisment, instant ca ness-ul. Berceanu a fost dat în primire cu Famiglia Drumarilor. Videanu s-a trezit înfierat pentru golănia cu Biserica şi i s-a dat pe la nas mita de la Daimler. Iar Blaga este tocat mărunt pe secţiunea piscine şi patinoare. Mai nou, până şi un new entry ca Mircea Andrei, care teoretic n-ar conta în sfârtecarea internă, este executat violent în gazeta de perete a partidului. Ce-aţi zice dacă, până la depunerea candidaturilor, nişte demnitari pedelişti vor fi chemaţi, aşa, de control, cu fanfara, la DNA? Aşa liniştit şi disciplinat cum pare el la prima vedere, PD-L fierbe la foc mic. Apropierea congresului a dat startul unei lupte surde pentru acapararea de facto a puterii în interiorul formaţiunii portocalii. Plesnelile se rezolvă, cu precădere, prin media. Imediat după arestarea lui Antonie Solomon (care bate-n ambele tabere), când Hotnews a plesnit-o pe Udrea, am scris şi spus, sigur pe mine, că nu pun botul la răfuielile interne. M-am aşteptat, la fel de public, la un răspuns pe măsură.
N-a durat mult şi acţiunea a fost urmată de reacţiune, c-aşa scrie la manualul de fizică. Tripleta de aur BVB şi-a furat-o, cu titlu de avertisment, instant ca ness-ul. Berceanu a fost dat în primire cu Famiglia Drum