Reuniţi în şedinţă extraordinară, consilierii locali sibieni au horărât marţi, 8 ianuarie, creşterea nivelul taxelor şi impozitelor cu 16%. Sibienii care vor achita dările în primul semestru al anului vor benefica, de anul acesta, de o reducere de 10%.
Proicetul a fost propus de primarul Sibiului, Klaus Johannis, şi s-a aprobat cu 17 voturi pentru (PSD; PNL; FDGR) şi două impotrivă(PDL). Astfel, sibienii vor achita anul acesta cu 16 la sută mai mult taxele şi impozitele, cu exceptia taxei auto, care rămâne neschimbată.
În timpul dezbaterilor consilierul PSD, Ioan Stroie, a propus ca anul acesta să crească şi reducerea acordată de municipalitate celor care îşi plătesc impozitele până la data de 31 martie, respectiv de la 5% la 10 %.
Propunerea a fost acceptată de toţi consilierii, astfel că, de marti, 15 ianuarie, când incepe încasarea taxelor la Sibiu, cei care plătesc vor beneficia de o dublare a valorii de care erau scutiţi până acum.
Revenim cu detalii